HomeFeaturedFocusBLU S1, un entry-level cu pret cam mare

BLU S1, un entry-level cu pret cam mare

Chiar dacă încă nu a fost prezentat oficial, modelul BLU S1 este deja listat pe site-urile mai multor operatori din Statele Unite, semn că momentul unui anunț este aproape. Se cunosc chiar și câteva detalii comerciale, motiv pentru care mi-am permis să îl consider cam scump pentru ceea ce are de oferit. Și o să încerc în cele ce urmează să justific această afirmație, pornind chiar de la prețul de 160 de dolari pe care acest terminal îl are deja stabilit în oferte. O să fac abstracție de tentativa de promoție care afișează și un preț tăiat, de 399 dolari, ca și cum acesta ar fi de fapt prețul real al telefonului, pentru că mi se pare o glumă nesărată.

Pentru cei 160 de dolari, BLU S1 oferă un display de 5,2 inchi și rezoluție HD (1280 x 720 pixeli), un chipset MediaTek MTK6750 (procesor octa-core de până la 1,5 GHz) și o memorie RAM de 2 GB. Un schelet cam subțirel pentru configurație, pe care se mai așează o capacitate internă de stocare de 16 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli, un acumulator cu o capacitate de 2800 mAh, un senzor pentru citirea amprentei digitale integrat în butonul hardware de pe partea din față a telefonului și un Android 7.0 Nougat. Nimic special, o configurație uzuală de nivel entry, care nu prea justifică prețul cerut.

Să vedem dacă în momentul unui anunț oficial se vor confirma toate aceste informații și va rămâne în picioare argumentația mea, sau apar surprize plăcute la nivel tehnic. Departe nu poate fi lansarea acestui smartphone.

via AndroidPolice

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep