HomeFeaturedFocusGionee M7 se contureaza tot mai clar: poze si specificatii tehnice

Gionee M7 se contureaza tot mai clar: poze si specificatii tehnice

În ultima vreme au fost tot mai frecvente leak-urile despre viitorul terminal Gionee M7, atât la nivel de imagini (press și real life), cât și ca informații de natură tehnică. Așa încât terminalul pare să nu mai aibă prea multe secrete și s-a conturat destul de clar. La nivel de design pare să intenționeze să țină pasul cu tendințele actuale, cu un display cu margini laterale aproape inexistente și cu marginile superioare și inferioare cât mai subțiri. Nu arată foarte rău, ba chiar se prezintă destul de bine, cel puțin atât cât putem vedea în fotografiile de mai jos.

La nivel de specificații, Gionee M7 va fi construit în jurul unui schelet format dintr-un ecran de 6 inchi și rezoluție 2160 x 1080 pixeli (aspect 18:9), un chipset MediaTek Helio P30, o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB, plus un Android 7.1.1 Nougat. În fotografii se vede și un sistem dual camera pe spatele telefonului, despre care nu există încă detalii tehnice, precum și un senzor pentru citirea amprentei digitale.

Telefonul seamănă la nivel de configurație extrem de mult cu ceea ce „pregătește în mare secret Allview în Brașov, o lovitură pentru Samsung și Apple” și, dată fiind colaborarea din trecut dintre cele două companii, nu m-ar mira să vedem doar un rebranding pentru România, așa cum sunt toate telefoanele Allview. Dar deh, unele titluri sună mai bine dacă sunt mai bombastice. Până la urmă important este că un terminal destul de OK al unui producător chinez este accesibil pe piața din România.

Gionee M7 va fi prezentat oficial pe 25 septembrie, moment în care vom avea imaginea completă asupra acestui terminal, precum și detaliile comerciale.

via DroidHolic

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep