Vă dau un pont: dacă sunteți în căutarea unui smartphone accesibil, cu un design interesant, o cameră selfie bună și un display fain, atunci LG Q6 este răspunsul dorit.
LG Q6, lansat cu doar două luni în urmă, este o variantă mai accesibilă pentru flagship-ul G6, construit pentru a răspunde mai bine nevoilor generației tinere. Este unul dintre acele smartphone-uri pe care o dată ce ai pus mâna, te impresionează.
Să vă spun de ce.
- Design asemănător cu G6
Prima chestie pe care am remarcat-o la LG Q6 a fost că odată ce l-am luat în mână nu am mai vrut să îi dau drumul. Carcasa de 142.5 x 69.3 întărită cu margini metalice, de doar 8,1 mm e suficient de mare încât să țină un display de 5.5 inci cu raport 18:9 și în același timp suficient de subțire ca să îți ofere confortul unui aparat ce stă perfect în mână, foarte ușor (doar 149 grame).
După ce m-am obișnuit cu flagship-uri precum Note8, HTC U11 sau Xperia XZ Premium, întâlnirea cu LG Q6 este foarte plăcută, mai ales în termeni de dimensiune și greutate. În sfârșit am parte de un smartphone ce stă perfect în buzunar și nu mă stresez că s-ar putea să iasă accidental. Și chiar dacă ar face-o, conform spuselor LG, metalul este unul de serie 7000 – un aliaj rezistent, folosit curent în industrii precum cea aerospațială și marină, capabil să iasă nevătămat dintr-un impact.
- Ecranul Full Vision FDH+
Al doilea motiv solid pentru care LG Q6 merită investiția este ecranul de 5.5, Full Vision FHD+, IPS LCD, cu rezoluție de 1080 x 2160 pixeli, adică un raport 18:9. Are culori bine definite, răspunde excelent la touch și cel mai important, are un raport de 78% de ocupare a părții frontale. Practic fața e aproape toată sticlă, protejată prin Corning Gorilla Glass.
Rezoluția de 1080 x 2160 e peste cea a multor aparate din aceiași gamă de preț. Fără niciun fel de buton hardware pe partea frontală, ecranul e curat, permițând împărțirea exactă în două pătrate, atunci când se dorește folosirea opțiunii multi window din Android, prin care două aplicații pot fi rulate simultan. Atât pe modul Landscape cât și Portrait.
Implicit sistemul de operare Android nu pune în valoare raportul 18:9 oferit de display-ul lui LG Q6, dar din setări se poate merge și activa modul full screen pentru fiecare dintre aplicațiile pe care le folosiți, ceea ce permite ocuparea eficientă a ecranului. Îmi place și că marginile sunt și ele rotunjite, preluând forma carcasei.
- Rezistență la impact
Vă spuneam deja despre carcasa lui LG Q6 că are margini metalice, dintr-un aliaj rezistent. Împreună cu design-ul cu colțuri rotunjite, carcasa este special construită pentru a disipa energia de impact în cazul scăpării pe jos, în acest fel scăpând nevătămat din majoritatea accidentelor – bine, nu e cazul să credeți că smartphone-ul este indestructibil, o astfel de caracteristică ar crește semnificativ prețul oricărui smartphone, e evident acest lucru. Dar aveți un element suplimentar de protecție.
- Cameră foto selfie cu unghi de 100 de grade plus cameră principală de 13 MP
LG Q6 este construit și promovat ca un smarpthone excelent pentru selfie-uri, chestie căutată de foarte mulți tineri. Vă pot spune că unghiul de fotografiere al camerei este generos, cu mult peste ceea ce oferă aparate similare, pentru ca toate detaliile importante (prieteni, familie, obiective turistice de pe fundal) să intre în poză. Dincolo de asta trebuie să știți și că LG Q6 propune o cameră principală de 13 M, cu f/2.2, 1/3″ dimensiunea senzorului și pixeli de 1.12 µm, cea selfie fiind la fel de bine echipată: 5 MP, f/2.2 și dimensiunea senzorului de 1/5″, 1.12 µm cea a pixelilor.
Focalizarea automată merge bine și pe camera principală și pe cea secundară, generând poze faine. Cred că merită să amintesc și că din aplicația Camera este disponibilă funcția de fotografiere Square Camera ce permite “partajarea pătratelor” cu ușurință, sau crearea unor colaje foto folosind multiple imagini pătrate.
LG Q6 vine implicit cu o capacitate de stocare de 32 GB, suficientă pentru un număr mare de poze – din care aproape 22 GB sunt liberi pentru aplicații și poze/filme.
- Autonomie
Pentru un smartphone cu display de 5.5 inci și rezoluție FHD+, LG Q6 are o autonomie bună: 11:48 în testul PC Mark Work 2 și aproape o zi de folosire intensă cu WiFi și 4G+. Bateria de 3000 mAh și un cipset Qualcomm MSM8940 Snapdragon 435 dau o combinație eficientă de putere de calcul și autonomie.
Am fost plăcut surprins să văd cât de bine se mișcă LG Q6 chiar și atunci când l-am încărcat cu cele peste 60 de aplicații pe care le folosesc pe aparatele mele.
Luate împreună, toate elementele de mai sus plus un preț interesant (1600 lei) pun LG Q6 într-o postură interesantă pentru cineva ce caută un smartphone care să arate bine și să ofere și un display mare, de rezoluție bună plus o cameră foto optimizată pentru selfie-uri.
Că veni vorba despre selfie-uri, nu uitați că există un concurs organizat de LG unde puteți câștiga acest smartphone. Detaliile sunt aici – https://www.mobzine.ro/2017/09/concurs-un-selfie-pentru-lg-q6/.
În curând o să termin și testele și voi reveni cu review-ul acestui smartphone. Stați pe aproape.
[…] LG G6 primești căștile LG Tone Pro, iar pentru LG Q6 cadoul este reprezentat de căștile LG Tone Triumph. Mecanismul promoției este unul extrem de […]