Arată bine la nivel de specificații tehnice, pentru că orice vizită în aplicațiile de benchmark se cam lasă cu dezvăluirea unei mari părți din configurația telefonului despre care este vorba. Iar Xperia XZ1 chiar se prezintă bine din acest punct de vedere, având șanse să cucerească câteva inimi de pasionați de Androide. Însă pentru acest lucru este nevoie de o disponibilitate cât mai largă și de un preț atractiv, iar aici este cumva sarcina celor de la Sony să mai lucreze, să facă progrese și să se prezinte onorabil. Cred că rezultatele vor apărea dacă sunt îndeplinite aceste condiții de bază.
Sony Xperia XZ1 va fi construit în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon 835, ajutat de o memorie RAM de 4 GB și de o capacitate internă de stocare de 64 GB. Toate ascunse în spatele unui display full HD (1920 x 1080 pixeli) de 5,1 inchi. O cameră foto principală cu senzor de 19 megapixeli și una frontală de 13 megapixeli, un Android 8.0 Oreo sunt restul detaliilor de natură tehnică pe care această vizită în GFX Bench le-a dezvăluit.
S-ar putea să vedem acest Xperia XZ1, împreună cu un Sony Xperia XZ1 Compact, despre care am vorbit ceva mai devreme, prezentate de compania japoneză în cadrul IFA. Este doar o supoziție, dar sunt sigur că vom afla mai multe detalii până atunci.
via PhoneArena