Oricum am suci-o, să ai un smartphone cu memorie RAM de 6 GB la un preț de aproximativ 230 dolari, este mare lucru și poți să spui fără să mai stai prea mult pe gânduri că raportul preț/caracteristici tehnice este unul atractiv. Parcă nici nu mai contează că telefonul a fost deocamdată lansat în India și că momentan nu se cunosc intențiile producătorului chinez de a-l scoate și în alte piețe. Am învățat cu toții că metode de a obține un smartphone din Asia există pentru cei cu adevărat interesați.
Revenind la Coolpad Cool Play 6, nici restul configurației nu este de ici, de colo. Terminalul este construit în jurul unui display full HD (1080p) de 5,5 inchi, în spatele căruia pulsează un chipset Qualcomm Snapdragon 653 cu procesor octa-core de până la 2,0 GHz și GPU Adreno 510, ajutat de memoria RAM de 6 GB și de o capacitate internă de stocare de 64 GB.
La nivel de abilități foto, avem un sistem dual camera compus din doi senzori de 13 megapixeli (f2.0) în partea din spate a telefonului și o cameră foto frontală de 8 megapixeli (f2.2).
Un senzor pentru citirea amprentei digitale, abilitățile dual-SIM, conectivitatea VoLTE, un acumulator cu o capacitate de 4060 mAh, un Android 7.1.1 Nougat și variante de culoare Gold sau Black sunt restul detaliilor care merită evidențiate.