De această dată vorbesc în primul rând din perspectiva aspectului, pentru că mi se pare că Coolpad Splatter este un telefon cu o formă interesantă, cu margini laterale destul de subțiri, care chiar arată bine. Din punctul de vedere al raportului preț/specificații, lucrurile sunt discutabile, deși, la nivel de opinie personală, terminalul are destule de oferit pentru un preț de 139 dolari, valabil pentru piața din Statele Unite, acolo unde a fost deja pus în vânzare.
Telefonul propune o combinație de ecran IPS de 5,5 inchi și rezoluție HD (1280 x 720 pixeli), cu un chipset Qualcomm Snapdragon 435 (procesor octa-core) și o memorie RAM de 2 GB. Capacitatea internă de stocare este de 16 GB, camera foto principală are un senzor de 8 megapixeli, cea frontală este de 5 megapixeli, sistemul de operare este un Android 7.0 Nougat, iar bateria este de 2500 mAh.
Specificații decente, fără prea mari pretenții. Desigur, există și alte variante, poate chiar mai avantajoase la acest preț, dar trebuie să ținem cont că este vorba de piața din Statele Unite, unde concurența nu este la fel de acerbă ca în China, spre exemplu. Amazon îl livrează și în România, asta pentru doritori.
via Amazon