Mai mare și, evident, mai puternic! Cei pasionați de piața de smartphone în general și de numele de Nokia în mod special, sunt destul de convinși de acest lucru și se bazează pe o afirmație făcută de un oficial al HMD Global, din momentul lansării de Nokia 8 de acum două zile, potrivit căreia un smartphone de dimensiuni mai mari este în lucru pentru a putea satisface preferințele tuturor consumatorilor.
De la această afirmație, pentru care nu aș prea băga mâna în foc, până la ideea unui flagship și mai puternic și chiar la speculații legate de o posibilă configurație a acestuia, a mai fost doar un pas. Așa că faceți cunoștință cu un potențial Nokia 9, care ar putea fi construit în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon 835, cu 6 sau chiar 8 GB de memorie RAM, cu stocare internă de 128 GB, cu certificare IP68 și scanner pentru iris, dar și cu aceleași specificații foto ca Nokia 8. Chiar și despre un posibil preț s-a discutat, plasat undeva în jurul valorii de 749 euro.
Culmea, tocmai despre ecranul care ar trebui să fie mai mare ca al lui Nokia 8 nu există detalii/speculații.
Și totuși, strict ca strategie a companiei, cred și eu că HMD Global va testa apele cu Nokia 8 și va vrea cât de curând să se bată la vârful topului Androidelor cu un terminal și mai puternic. Deocamdată să îl vedem pe Nokia 8 la treabă.
via Nokia Power User