Deși nu este tocmai un telefon popular, BlackBerry KEYone are grupul său de fani, cei care încă suspină după producătorul canadian și după tastatura QWERTY care a devenit un fel de marcă înregistrată pentru BlackBerry. Tocmai de aceea au apărut câteva versiuni oarecum mai speciale ale lui KEYone, care pot fi atractive pentru cei amintiți mai sus.
Așa că m-am decis să le trec și eu foarte rapid în revistă și o să încep cu cea care mi se pare mai atractivă.
Este vorba despre o ediție limitată care nu este produsă de TCL, ci a fost realizată de Optiemus Infracom, datorită unui parteneriat dintre cele două companii. Mie personal îmi place această ediție limitată de BlackBerry KEYone pentru că vine cu o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB (varianta originală de KEYone are 3 GB de RAM și 32 GB memorie internă). O altă deosebire este dată de nuanța specială de negru, numită Mercury Black, care îmbracă tot telefonul, inclusiv accentele metalice ale versiunii inițiale. Nu arată rău!
Această variantă este disponibilă deocamdată doar pe piața din India, la un preț de aproximativ 620 dolari, extrem de interesant.
A doua versiune, poate chiar mai exotică, se bazează pe placarea cu aur a accentelor metalice și merge înspre cei atrași în general cam de tot ceea ce este auriu, clipitor, opulent și menit să îi scoată în evidență. Dat fiind că nu tot telefonul este aurit, pot spune că nu arată chiar rău și că această combinație de negru cu auriu este digerabilă pentru unul care nu se împacă deloc cu chestiile sclipitoare.
Este realizată și vândută de către cei de la Axiom Telecom și va fi disponibilă pentru aproximativ 820 dolari, undeva la sfârșitul lunii. Nu este o ediție limitată, așa că nu trebuie să vă înghesuiți dacă vă face cu ochiul.