Aplicația Google Camera cu HDR+, cea care pune foarte bine în valoare camera foto de pe smartphone-urile Pixel a fost modificată să funcționeze pe orice aparat ce are Hexagon 680 ISP (adică cele cu cipset Snapdragon 820/821 și 835, cu alte cuvinte merge pe o gamă largă de aparate non Pixel. Pentru utilizatorul obișnuit e o modalitate extrem de simplă de a face poze excelente (dacă hardware-ul din aparat permite asta!) în HDR.
Nu e prima dată când avem parte de APK-uri modificate ale software-ului Google Camera, aplicația de pe Nexus 5X și Nexus 6P fiind la rândul său extrasă și optimizată să meargă și pe alte aparate Nexus. Acum însă saltul este important pentru că se iese din domeniul Nexus/Pixel și vorbim de smartphone-uri de larg consum.
Acum avem Google Camera 4.4 cu HDR+, cu tot cu APK-ul aferent, realizat de B-S-G de pe forumul 4PDA. Versiunea 4.4.012.156195200 a Google Camera, disponibilă și pe versiunile de test de Android O Developer e acum gata de download (Se poate descărca de aici).
ATENȚIE! Nu recomandăm instalarea de aplicații Android din surse neverificate, așa că dacă descărcați și instalați acest mod de Google Camera HDR+, o faceți pe propria răspundere. Ca în orice altă situație în care discutăm de APK-uri non Play Store, e foarte posibil ca ele să conțină malware.
Dacă știți ce faceți, atunci puteți încerca aplicația și poate o să vă placă.
Eu am instalat-o pe HTC U11, am făcut câteva poze. Deocamdată nu pot spune că rezultatele sunt fantastice, net superioare aplicației HTC. Rămâne să văd ce obțin în perioada următoare.
via XDA