Este vorba despre două telefoane înrudite, care au făcut subiectul mai multor materiale și leak-uri, pe care producătorul chinez le-a prezentat în sfârșit la modul oficial. Sunt dedicate pasionaților de fotografii și mai ales iubitorilor de autoportrete digitale, având în comun sistemul dual camera (cu flash dedicat) plasat frontal și compus dintr-un senzor de 20 de megapixeli și unul de 5 megapixeli (ambii f/2.0), dar și camera foto principală cu senzor de 16 megapixeli.
Dincolo de veleitățile pe partea de fotografie, Vivo X9s este construit în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon 652 chipset cu procesor octa-core de până la 1,8 GHz și al unui display AMOLED full HD (1080p) de 5,5 inchi. Memoria RAM este de 4 GB, capacitatea internă de stocare de 64 GB, sistemul de operare este un Android 7.1.1 Nougat cu Funtouch OS 3.0 peste el, senzorul pentru citirea amprentei digitale este integrat în butonul fizic frontal, iar acumulatorul are o capacitate de 3320 mAh.
Fratele mai mare, Vivo X9s Plus este construit în jurul unui display de 5,85 inchi, tot AMOLED și tot full HD. Chipeset-ul este de această dată un Qualcomm Snapdragon 653, cu procesor octa-core de până la 1,95 GHz, iar acumulatorul are o capacitate de 4015 mAh. Restul specificațiilor tehnice este identic cu cel de la Vivo X9s. Ambele telefoane sunt dual-SIM și nu au slot pentru microSD.
Prețurile vehiculate de Vivo pentru cele două telefoane sunt de aproximativ 400 dolari pentru modelul X9s și 440 dolari pentru X9s Plus. Nu se știe deocamdată dacă și când vor fi disponibile și în afara Chinei.
via Android Crunch