Se pare că aceasta este data de lansare a flagship-ului Nokia pe care îl așteaptă o mare parte din suflarea pasionată de telefoane Android. Ba mai mult, dincolo de 31 iulie ca dată a anunțului oficial, avem și o idee despre prețul de vânzare valabil în Europa, care se pare că va fi de 589 euro. Asta pentru versiunea cu 4 GB de RAM și stocare de 64 GB, pe care a confirmat-o până acum chiar compania finlandeză. Probabil că va veni și o versiune cu mai multă memorie (cine știe, poate va fi chiar Nokia 9, despre care s-a vorbit la un moment dat), dar în primă fază va fi lansată doar varianta cu 4 GB de RAM. Iar numele terminalului este Nokia 8.
Dincolo de memoria RAM de 4 GB și de capacitatea internă de stocare de 64 GB, terminalul va fi construit în jurul unui display QHD de 5,3 inchi și va fi echipat cu un chipset Qualcomm Snapdragon 835. Va avea un sistem dual camera cu doi senzori de 13 megapixeli. Există ceva informații inclusiv despre sistemul de culori în care va fi disponibil Nokia 8 și care va cuprinde blue, steel, gold/blue și gold/copper.
Sunt foarte curios dacă acest flagship va reuși să se așeze sus în ierarhia Androidelor și va reprezenta acea lovitură de imagine care să ne arate că în ciuda faptului că avem o companie nouă, numele de Nokia este încă atractiv. Mi-aș dori să fie așa pentru că încă este loc pe piața de smartphone.
via GSM Arena