A trecut ceva vreme de când nu am mai avut pe mână un phablet veritabil așa că m-a bucurat mult faptul că am primit la teste un Sony Xperia XA1 Ultra. În plus, nu am mai avut de-a face cu un smartphone Sony, așa că a fost și prima interacțiune cu liniile de design care au devenit marcă înregistrată a producătorului japonez și care chiar îmi plac mult. Parcă se sparge puțin tiparul stabilit de Apple cu al său iPhone, împreună cu HTC-ul care a introdus primul liniile antenei de pe spatele telefonului, cu un design aparte.
Mai mult, plasticul alb mat de pe spatele lui Xperia XA1 Ultra arată extrem de bine și mi-a dat o stare de liniște după o serie de terminale cu sticlă pe spate, adevărați magneți pentru urmele de amprentă. Terminalul pe care l-am avut la teste a fost unul alb, cu partea din față (rama din jurul display-ului) tot albă, combinație care arată extrem de bine. OK, gusturile sunt personale, așa că aprecierea este subiectivă, însă mie chiar mi-a plăcut mult acest terminal în varianta lui albă.
Poate că sunt nostalgic și îmi aduc aminte cu drag de Serioux Symbiosis X4, primul phablet pe care l-am avut pe mână o perioadă mai lungă de timp, care mi-a lăsat o impresie plăcută, de dispozitiv solid, care nu te va lăsa la greu. Aceeași senzație mi-a oferit-o din prima și Xperia XA1 Ultra, însă dincolo de culoarea albă și de dimensiunea mare a ecranului (ambele telefoane au un display de 6,0 inchi), asemănările se cam opresc.
Și tocmai pentru a evidenția cât mai bine acest lucru, haideți să trecem în revistă specificațiile tehnice complete ale lui Sony Xperia XA1 Ultra.
- Ecran: IPS LCD
- Dimensiune: 6 inchi
- Rezoluție: full HD (1920 x 1080 pixeli)
- Densitate: 367 ppi
- Chipset: Mediatek MT6757 Helio P20
- Procesor: octa-core (4 x 2,3 GHz Cortex-A53 & 4 x 1,6 GHz Cortex-A53)
- GPU: Mali-T880MP2
- Memorie RAM: 3 GB sau 4 GB
- Memorie internă: 32 GB sau 64 GB
- Slot microSD: da
- Cameră foto principală: 23 megapixeli ( f/2.0, 24mm, phase detection, laser autofocus, LED flash)
- Cameră foto frontală: 16 megapixeli (f/2.0, 23mm, OIS, autofocus, LED flash)
- Acumulator: 2700 mAh (Li-Ion)
- Fast charging: da, Pump Express+ 2.0
- Sistem de operare: Android 7.0 Nougat
- Altele: USB Type-C, jack 3,5 mm, dual-SIM (în funcție de versiune)
- Dimensiuni: 165 x 79 x 8,1 milimetri
- Greutate: 188 grame
- Culori: White, Black, Gold, Pink
Așa cum observați, există mai multe versiuni pe piață, disponibile în funcție de zona geografică. Noi am testat versiunea G3211, una single-SIM cu memorie RAM de 4 GB și capacitate internă de stocare de 32 GB.
Un prim minus care se observă la nivel de specificații tehnice este lipsa senzorului pentru citirea amprentei digitale. I s-ar mai putea reproșa și alegerea unui chipset destul de învechit și lipsit de performanță, care trage în jos performanțele terminalului. Probabil că unui Snapdragon de la Qualcomm i-ar fi stat mult mai bine lui Xperia XA1 Ultra.
Odată ce am văzut care sunt specificațiile tehnice ale acestui telefon, automat ne îndreptăm atenția asupra prețului de vânzare, pentru a vedea dacă este atractiv din prisma raportului preț/configurație. Sony Xperia XA1 Ultra costă 1900 lei pe eMag.ro. Cred că este un preț relativ corect și o să încerc ceva mai târziu să argumentez. Evident, se putea mai bine, mai ales că lipsa senzorului pentru citirea amprentei digitale aduce în scenă competitori care au un argument tehnic în plus. Însă Xperia XA1 Ultra vine cu un ecran mai mare.
Până atunci însă, dacă tot am trecut în revistă specificațiile tehnice, dar și detaliile comerciale, ne punem automat întrebarea legată de performanțele terminalului. Dacă vorbim de cele dedicate amatorilor de cifre și comparații, cifrele din benchmark-uri, aveți mai jos ceea ce a returnat AnTuTu Benchmark.
Poate vă întrebați de ce folosesc doar o singură aplicație de benchmark și mă cramponez pe AnTuTu. Este foarte simplu! Nu cred în aceste ierarhizări, de aceea aleg să nu pierd foarte mult timp cu ele. Pe de altă parte, AnTuTu este cea care oferă cea mai completă imagine asupra configurației și câteodată ai surprize atunci când rulezi această aplicație.
Spre exemplu, deși la nivel declarativ, patru dintre nucleele lui Xperia XA1 Ultra sunt tactate la 2,3 GHz și celelalte patru la 1,6 Ghz, în realitate ele rulează puțin mai turat, și valorile acestea sunt frecvent chiar depășite. Însă aceasta este o situație fericită, de multe ori surprizele nu sunt chiar așa de plăcute.
Performanța, așa cum o văd eu, ține de comportamentul telefonului într-o utilizare normală, constantă în timp. Pe Xperia XA1 Ultra îl folosesc deja de vreo trei săptămâni bune, ca telefon pentru job, cu mail și social media, convorbiri destul de frecvente, date mobile pornite, browsing și conectare la două rețele wireless (acasă și birou). Plus câteva mini-sesiuni foto. Nu am avut nicio problemă, telefonul nu s-a oprit, nu s-a blocat, nu s-a încins și nici nu s-a împiedicat/sacadat în mijlocul vreunei aplicații (e drept, nu m-am jucat pe el, dar de obicei nu mă joc pe smartphone). Asta înseamnă din punctul meu de vedere că este suficient de performant și că te poți baza cu încredere pe el. Și este mult mai mult decât îmi arată niște cifre dintr-o aplicație de benchmark.
În plus, mai are câteva argumente care îl fac să fie atractiv și să reprezinte o alternativă serioasă pentru iubitorii de phablet-uri care vor un ecran mare. Să vedem care ar fi primele trei astfel de argumente.
Ecranul
Sony Xperia XA1 Ultra este un phablet. Asta se traduce printr-un display mare, în cazul de față de 6 inchi diagonală. Însă terminalul nostru oferă mai mult de atât. În primul rând trebuiesc amintite marginile laterale extrem de subțiri ale acestui dispay, pe care protecția de sticlă rotunjită le face să pară ușor curbate. Acestea fac ca în ciuda dimensiunii ecranului, terminalul să fie ușor de ținut în mână și de utilizat chiar și cu o singură mână. Pentru cei care totuși nu reușesc acest lucru, există și un mod special care permite utilizarea cu o singură mână.
Practic, aceste margini îl fac destul de apropiat ca dimensiune de Sony Xperia XZ Premium, care este un telefon mai cu display mai mic, doar 5,46 inchi.
Însă ceea ce mi-a plăcut și mai mult a fost calitatea panel-ului. Deși este un IPS LCD, până nu am citit acest lucru în lista de specificații tehnice a lui Sony Xperia XA1 Ultra, am fost destul de convins că este vorba despre un AMOLED. Luminozitatea este OK chiar și când este setată pe auto, culorile sunt redate fidel, iar vizibilitatea în condiții de lumină puternică este foarte bună. Una peste alta, o mare bilă albă pentru acest aspect.
Autonomia
Cumva legată de dimensiunea și chiar și calitatea ecranului, vine la pachet, tot ca un aspect pozitiv și autonomia acestui terminal. Care a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine.
Când am văzut în lista de trăsături tehnice ale lui Xperia XA1 Ultra un acumulator de 2700 mAh, combinat cu un ecran mare, m-am temut că autonomia va fi unul dintre punctele slabe ale acestui telefon. Nici vorbă de așa ceva.
În condițiile de utilizare descrise ceva mai sus, am avut surpriza plăcută ca autonomia terminalului să fie în mod curent mai mare de două zile, mergând deseori spre trei zile întregi între două încărcări. Ceea ce este peste media normală din zona de smartphone-uri obișnuite.
Xperia XA1 Ultra este prevăzut și cu două moduri speciale pentru conservarea energiei atunci când acumulatorul ajunge sub un anumit nivel. Este vorba despre modurile Stamina și Ultra Stamina, care dezactivează anumite funcții și aplicații pentru a limita consumul inutil de baterie.
Construcția
Am spus-o încă de la început, Xperia XA1 Ultra a însemnat pentru mine prima experiență mai lungă de câteva ore cu un smartphone Sony. Și trebuie să recunosc că design-ul specific al acestor telefoane m-a cucerit repede. Îmi plac mult lateralele rotunjite în combinație cu marginile de sus și de jos foarte drepte, tăiate parcă cu laserul. Un design care sparge liniile devenite deja standard ale lui iPhone, dar și ultimele trend-uri care presupun o construcție din sticlă.
OK, aș putea să îi reproșez faptul că, deși a făcut eforturi să vină cu o margine cât mai subțire în lateralele ecranului, Sony pare să fi vrut să compenseze cu partea de sus și de jos a telefonului, foarte late. Mie îmi place și acest lucru, îi conferă telefonului o formă mai alungită.
Materialele folosite de Sony sunt de calitate, finisajele sunt atent lucrate. Și îmi place că acest lucru nu se vede doar la Xperia XA1 Ultra. Avem și un Xperia XZ Premium și arată chiar mai bine.
Un design clasic pentru seria Xperia (mai ales pentru vârfurile de gamă și mid-range-uri), însă unul inedit pentru piața actuală de smartphone, care pare să meargă în alte direcții. Un mare plus, din punctul meu de vedere, pentru XA1 Ultra. Desigur, aprecierea construcției este subiectivă, așa că recomandarea mea este să încercați să luați contactul cu acest smartphone pentru a vedea dacă se potrivește cu gustrurile voastre.
Aici o să aduc în discuție și câteva variante de protecție. Am apelat la cei de la MobileDirect, care au în ofertă o gamă foarte variată de huse și carcase pentru Sony Xperia XZ1 Ultra. Am ales o husă cauciucată CUBZ Series Carbon, care vine în mai multe variante de culoare. Mie mi-a plăcut cea albastru închis, însă am avut și una neagră la îndemână.
Protejează destul de bine marginile telefonului și par să asigure și o ușoară protecție pentru ecran, pentru că vin mai în față decât acesta, în eventualitatea în care îl scapi și cade cu fața în jos, husa nu va permite contactul direct cu sticla display-ului.
Câteva considerente despre camerele foto
Parcă aveam ceva așteptări mai mari de la un senzor de 23 megapixeli pe spatele telefonului și o cameră pentru selfie-uri de 16 megapixeli. Pozele ies OK, dar nu te dau pe spate. Sunt mari, dar contează parcă și calitatea. Vă las pe voi să apreciați cum s-a descurcat.
Am sesizat că focusul pe diferite obiecte schimbă destul de drastic luminozitatea fotografiei.
Am încercat și o scurtă comparație cu un Samsung Galaxy S7, pe câteva fotografii realizate în condiții identice. Sus sunt cele făcute cu Sony Xperia XA1 Ultra, jos cele realizate cu Samsung Galaxy S7.
Nici camera foto frontală nu excelează. Se descurcă onorabil, dar parcă așteptam alteceva de la un senzor de 16 megapixeli.
De notat că terminalul are buton hardware dedicat pentru camera foto, chestie specifică celor de la Sony și seriei Xperia.
Concluzie
Pe post de concluzie, trebuie să spun că dacă ar fi să mă orientez spre un ecran mai mare, m-aș gândi serios să trec la XA1 Ultra. Îmi place construcția telefonlui, îmi place interfața software a Sony, destul de curată. Și, în mod particular, îmi place culoarea albă mată a terminalului testat de noi.
Consider prețul ușor prea mare și, din ce am văzut, telefonul se găsește ceva mai greu pe piața din România. Poate că dacă ar deveni disponibil la mai mulți parteneri, prețul său s-ar mai ajusta.
Însă chiar și în ciuda acestui preț, un utilizator decis să treacă la display de 6 inchi ar trebui în mod foarte clar să pună mâna pe un Xperia XA1 Ultra. Cu siguranță nu va regreta!