În seara aceasta s-a încheiat finala mondială a competiției Imagine Cup 2017 ce a adunat în Seattle 54 de echipe din 39 de țări (printre care și România). Câștigătorii din acest an sunt componenții echipei X.GLU din Cehia, ce au avut un proiect dedicat detectării corecte a simptomelor diabetului.
Competiția Imagine Cup a debutat acum 15 ani ca un concurs dedicat elevilor și studenților ce doreau să arate lumii că tehnologia poate fi folosită să schimbe vieți. În 15 ani mai bine de 2 milioane de studenți din toată lumea s-au folosit de tehnologiile Microsoft (și nu numai) ca să aducă la realitate multe proiecte îndrăznețe. În acești 15 ani România avut mai multe echipe aflate în finalele mondiale, două reușind să câștige titlul cel mare al Imagine Cup (ENTy chiar anul trecut, SYTECH în 2009 pe secțiunea Software Design)altele concurând cu succes în toate categoriile, de la embedded devices la jocuri, proiecte de editare video și zona de sysadmin. Iar de pe urma participării în Imagine Cup foarte mulți studenți au ajuns acum să lucreze în firme importante de IT sau chiar să aibă propriile companii din acest domeniu.
Câștigătorii din 2017 primesc un premiu de 100000 USD cash, 125000 USD în consum Azure, sesiuni de mentorship cu CEO-ul Microsoft Satya Nadella și o participare gratuită la conferința BUILD din 2018.
Pe locul 2 s-a situat echipa Team Oculogx din SUA cu o soluție de realitate augumentată construită pe HoloLens și Azure pentru identificarea rapidă a obiectelor în depozite, iar pe locul al treilea a fost echipa Nash din Argentina cu proiectul RESCUE, o paltformă construită pe Azure care să permită timpi mai mici de intervenție/reacție în caz de dezastre naturale.
Felicitări tuturor participanților, în special celor din echipa reprezentantă a României, adică deTpression.
via MS