HomeEvenimenteThe Architecture of a Festival, studentii experimenteaza culisele unui festival de muzica

The Architecture of a Festival, studentii experimenteaza culisele unui festival de muzica

Pasiunea pentru arhitectură și muzică unește, în perioada 17-28 iulie 2017, 25 de studenți din 18 țări europene în cadrul cursului de vară organizat de BEST Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, intitulat: The Architecture of a Festival. În cadrul acestui curs studenţii vor fi îndrumaţi de către profesori în ariile urbanistice, tehnologice, conceptuale şi organizatorice din cadrul procesului arhitectural din spatele unui festival de muzică.

Organizația studențească BEST susține cursuri de sezon în toată Europa, de patru ori pe an: iarnă, primăvară, vară, toamnă. Mediul internațional îi ajută pe participanți să înțeleagă diversitatea culturală și să își depășească limitele. Pe scurt, participanții la un astfel de curs vor avea parte de: vizite la companii, centre de cercetare, linii de producție, studii de caz dar și de experiențe unice alături de alți studenți din diferite colțuri ale Europei.

Evenimentul va începe luni, 17 iulie, cu deschiderea oficială a cursului, în una din sălile de curs a Universității Tehnice, zi în care avea loc activități de cunoaștere atât a participanților cât și a voluntarilor organizației BEST. În zilele următoare vor participa atât la cursuri, cât și la activități sociale. Participanții vor avea parte de o zi românească, unde vor învăța cuvinte de bază din limba română și vor mânca preparate din bucătăria românească tradițională.

Pentru a intra în atmosfera festivalurilor, cursanții vor vizita cel mai cunoscut festival de muzică din Cluj-Napoca și anume Electric Castle, pentru a vedea structura și a învăța în mod practic organizarea unui asemenea festival. În weekendul 22-23 iulie va avea loc o activitate în aer liber, unde participanții vor putea să cunoască împrejurimile Clujului.

Grupul local BEST Cluj-Napoca este format din voluntari din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, un grup de tineri entuziaști cu viziuni îndrăznețe, extrem de motivați să învețe ce înseamnă munca în echipă, managementul unui proiect sau dezvoltarea unor abilități complementare studiilor universitare. Scopul organizației este de a promova diversitatea și de a ajuta studenții europeni de profil tehnic să dobândească o gândire internațională, prin înțelegerea mai bună a culturilor europene.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep