HomeFeaturedFocusHuawei a livrat 73 milioane smartphone-uri in prima jumatate a anului

Huawei a livrat 73 milioane smartphone-uri in prima jumatate a anului

Producătorul chinez își continuă astfel evoluția ascendentă pe piața de smartphone, cu atât mai mult cu cât această creștere a numărului de unități livrate a atras și o creștere a veniturilor cu peste 36% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel de număr de unități livrate, creșterea a fost de peste 20 de procente. Aceste cifre arată o ușoară creștere a prețului mediu per unitate, generată de poziționarea ceva mai sus a brand-ului Huawei și a sub-brand-urilor adiacente. Lucru confirmat și de oficialii companiei.

“Compania noastră a continuat să crească într-un ritm susținut, mult mai alert decât ritmul industriei și, în același timp, a reușit să pătrundă și în segmentul high-end din piețe din întreaga lume. Această creștere continuă reprezintă atât o dovadă clară a forței brandului Huawei, cât și o recunoaștere a calității produselor premium și inovatoare lansate de noi, care rezonează cu consumatorii informați din zilele noastre.”, a declarat Richard Yu, CEO-ul Huawei Consumer Business Group.

În ceea ce privește distribuția produselor sale, Huawei și-a propus să crească rețeaua globală de retail, cea în care produsele Huawei sunt comercializate, care va include 56.000 magazine până la finalul lui 2017, o creștere de la cele 35.000 magazine existente în mai 2016.

În cele 15 centre globale de cercetare și în cele 36 centre comune de inovație, Huawei lucrează la dezvoltarea de noi tehnologii, precum senzori, management al datelor sau procesoare Kirin, pentru a oferi clienților săi o ușurință și mai mare în utilizare. În plus, Huawei completează inovațiile proprii prin colaboarea cu companii cheie din industrii conexe precum Leica, Dolby, Microsoft, Intel și Google.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep