Dacă este să dăm crezare bârfelor din piață, HTC lucrează la un nou terminal din seria U. Un soi de HTC U11 ceva mai apropiat de buzunarele cumpărătorilor, evident cu câteva concesii din punctul de vedere al configurației, dar cu același Edge Sense care s-a prezentat destul de bine pe U11. Nu se cunoaște denumirea sa comercială, deocamdată este vehiculat doar un nume de cod: Ocean Life.
Este vorba despre un terminal cu display de 5,2 inchi full HD (1080p), asociat cu un chipset Qualcomm Snapdragon 660. Un Android 7.1.1 Nougat cu HTC Sense 9.0 peste el, suport pentru Bluetooth 5.0, o cameră foto principală cu senzor de 16 megapixeli, una frontală tot de 16 megapixeli (aceeași combinație ca pe HTC U Play) și un acumulator cu o capacitate de 2600 mAh sunt detaliile tehnice care se cunosc până în prezent despre acest smartphone.
Rău nu arată deloc, ba chiar din contră. Mi se pare destul de interesant, așa că sper ca toate aceste zvonuri să fie reale. Deocamdată suntem la nivelul de zvonuri, însă HTC nu prea știe să țină secrete, așa că mă aștept și la alte informații despre Ocean Life.
via TheLeaker