HomeFeaturedFocusHuawei se lauda ca in decembrie 2016 a depasit Apple la vanzari

Huawei se lauda ca in decembrie 2016 a depasit Apple la vanzari

Un oficial din linia a doua a producătorului chinez de smartphone, în persoana lui Allen Wang, Director for Product Centre în Huawei India, a făcut niște declarații cel puțin interesante, dacă nu chiar curajoase. Cea mai interesantă dintre ele este de departe aceea conform căreia în luna decembrie a anului trecut Huawei a reușit să depășească Apple în topul global al producătorilor de smartphone, cu o cotă de piață de aproximativ 13,2%, față de aproximativ 12% pentru compania din Cupertino.

Este o lună scoasă din context, pentru că la nivel de trimestru Huawei a rămas tot pe locul al treilea al podiumului, însă această performanță punctuală pare să le oferit aripi chinezilor, care s-au umplut de optimism. Și de curaj, pentru că același oficial a declarat și că în anumite piețe Huawei a depășit chiar și Samsung-ul, fără însă să ofere detalii concrete.

O a treia declarație, la fel de îndrăzneață, este legată de Honor, sub-brandul aparținând celor de la Huawei (și care este disponibil pe canale oficiale în 74 de țări), care a fost proclamat de același Allen Wang “world’s number one online brand”. Nici aici nu există dovezi palpabile, dar, la fel de bine, nu avem nici cum să îl contrazicem.

Indiferent dacă aceste performanțe ale celor de la Huawei sunt sau nu reale, un lucru este destul de clar. Acela că Huawei se află pe un trend ascendent, care pare să nu se oprească și că a reușit să crească în condițiile în care principalii competitori au scăzut. Ceea ce înseamnă că fac bine ceea ce fac.

via The Economic Times

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep