Vocile din piață spun că avem de-a face cu versiunea locală a lui Samsung Galaxy J7 (2017), telefon pe care l-am văzut recent în leak-uri. Așa că, presupunând că informația este corectă, vorbim despre un telefon care se va găsi și pe piețele occidentale, acolo unde se va bucura, ca de altfel toate terminalele din seria Galaxy J, de suportul operatorilor. Motive suficiente pentru a-i acorda câteva clipe de atenție acestui Galaxy Wide 2. Un telefon care nu vrea să impresioneze prin specificații tehnice, dar încearcă să ofere un raport preț/specificații suficient de atractiv.
Configurația sa începe cu un display de 5,5 inchi și rezoluție HD (720p), în spatele căruia ticăie un chipset cu procesor octa-core de 1,6 GHz, ajutat de o memorie RAM de 2 GB. Capacitatea internă de stocare este de 16 GB și poate fi extinsă prin microSD cu încă 256 GB. La nivel de abilități foto, avem o cameră principală cu senzor de 13 megapixeli și o frontală de 5 megapixeli.
Un acumulator cu o capacitate de 3300 mAh, un Android 7.0 Nougat și un senzor pentru citirea amprentei digitale integrat în butonul home completează lista cu detalii care merită evidențiate.
Din punct de vedere comercial, terminalul are un preț de aproximativ 260 dolari. Nu este cea mai bună opțiune pe acest segment de preț, însă aici apare acel suport din partea operatorilor despre care tot am vorbit. Deja există combinații cu abonamente, chiar și în Coreea de Sud care duc telefonul sub pragul de 100 dolari. Și subvențiile cred că vor fi și mai consistente în Europa.
via PhoneArena