Producătorul chinez are o evoluție pozitivă în ultimii doi ani, consolidându-și poziția de pe podiumul global al producătorilor de smartphone, în funcție de numărul de unități vândute și începând să emită, încet-încet, pretenții pentru locul doi. Doar în primul trimestru al acestui an, Huawei a anunțat o creștere a livrărilor la nivel global cu 21,6% față de aceeași periodă a anului trecut. Este o creștere semnificativă, mai ales în contextul în care, conform ultimului studiu, colegii de podium, Samsung și Apple au cam stagnat.
Huawei Consumer Business Group a anunțat livrarea a aproximativ 34,55 de milioane de smartphone-uri în primul trimestru al 2017, ceea ce înseamnă o creștere de la an la an de 21,6%. Conform IDC, cota de piață globală a Huawei, pe segmentul smartphone-urilor, a ajuns la 9,8%, consolidând poziția companiei în topul principalilor producători de telefoane la nivel mondial.
Creșterea de 21,6% nu este una uniformă, ea pare să se fi datorat pătrunderii pe piețe noi, precum cele din zona Pacificului de Sud. În Europa, spre exemplu, creșterea a fost de 15%. Chiar și așa, este o cifră spectaculoasă. Un alt plus pentru Huawei este dat de creșterea ponderii dispozitivelor premium din totalul terminalelor vândute. Chestie care ar trebui să ajute și la un plus financiar, nu doar ca număr de unități vândute/livrate.
Huawei se laudă și cu o creștere a vânzărilor de tablete, însă aici este relativ mai ușor, pentru că s-a plecat de jos și, automat, creșterea este spectaculoasă la început.