Ca de obicei când se întâmplă această vizită în scopul certificării pentru vânzarea pe piața din China, majoritatea detaliilor tehnice ale dispozitivului ies la iveală și ajung în atenția opiniei publice. Așa s-a întâmplat și cu Honor 9, un terminal despre care vocile spun că va fi anunțat oficial pe 20 sau 21 iunile. Nu mai este mult de așteptat, însă unii fani ai acestui brand al celor de la Huawei s-ar putea să fie dezamăgiți de diferențele destul de mici, mai ales la nivel fizic, față de generația anterioară.
Eu sunt de părere că ceea ce a fost OK nu trebuie schimbat și îmi place că Huawei a umblat exact în punctele cheie, astfel încât au făcut (sau mai bine spus vor face) din Honor 9 un adevărat flagship în rând cu seria P și cu seria Mate. Telefonul va fi construit în jurul unui display de 5,15 inchi full HD (1080p), în spatele căruia vom avea o combinație de chipset Kirin 960 (procesor octa-core până la 2,4 GHz) cu o memorie RAM de 6 GB.
Capacitatea internă de stocare este de 64 GB, sistemul dual camera de pe spatele telefonului are doi senzori, unul de 20 megapixeli și unul de 12 megapixeli, la fel ca pe Huawei P10, camera foto frontală este de 8 megapixeli, acumulatorul are o capacitate de 3100 mAh, sistemul de operare este un Android 7.0 Nougat, iar senzorul pentru citirea amprentei digitale va fi integrat în butonul fizic de pe partea din față a lui Honor 9.
Există și câteva speculații legate de prețul la care va fi pus în vânzare acest telefon, preț care se învârte în jurul valorii de 370 dolari. Deocamdată este timpuriu să vorbim despre așa ceva, aștept o confirmare oficială, însă trebuie spus că ar fi un raport preț/specificații extrem de atractiv. S-ar putea să existe și o variantă cu doar 4 GB de memorie RAM, cu un preț de vânzare de aproximativ 340 dolari.
via GizmoChina