Apple pare pusă pe cheltuit bani, însă sunt ferm convins că o face foarte chibzuit. După ce ieri am vorbit despre investitia de 200 de milioane de dolari pe care Apple a făcut-o în Corning Incorporated, compania care a dezvoltat Gorilla Glass, protecția pentru display folosită de majoritatea producătorilor de dispozitive mobile, astăzi aflăm că cei din Cupertino au cheltuit aproximativ aceeași sumă, 200 milioane de dolari, pentru achiziția unei companii specializată pe dezvoltarea de tehnologii în zona de inteligență artificială.
Sursele din piață spun că know-how-ul atras de această tranzacție va fi folosit pentru dezvoltarea Siri, pentru a face din el un asistent virtual cât mai folositor pentru utilizatori. Dincolo de know-how, o echipă de 20 de ingineri vor deveni parte din echipa Siri și vor pune umărul la dezvoltarea acestui asistent virtual, care se spune că va fi folosit și pe o boxă produsă de Apple, un produs care să rivalizeze cu Amazon Echo, Google Home și alte dispozitive similare.
Specialitatea celor de la Lattice Data se pare că este interpretarea unor date ceva mai neconvenționale pentru soluțiile inteligente de tip asistent virtual, cum ar fi texte sau fotografii accesate de către utilizator, pentru a deprinde cât mai corect obiceiurile și comportamentul acestuia, cu scopul de a-i identifica nevoile. În link-ul sursă găsiți și o explicație ceva mai tehnică a acestui lucru.
Eu aș spune că, de fapt, o astfel de soluție te spionează ceva mai eficient. Dar nu vreau să intru în zona de conspirații, pentru că odată cu accesul la Internet, ne asumăm faptul că anumite informații personale nu mai sunt chiar confidențiale.
Lattice Data a fost fondată în 2015 de către patru ingineri, care se pare că în doar doi ani au dat lovitura vieții lor (cel puțin până în prezent): Christopher Re, Michael Cafarella, Raphael Hoffmann și Feng Niu
via TechCrunch