HomeFeaturedFocusSamsung redevine liderul pietei globale de smartphone

Samsung redevine liderul pietei globale de smartphone

Ca să fie clar încă de la început, au existat voci (a se citi companii de statistică sau analiză) în raportările cărora Samsung nici nu a pierdut această poziție în ultimul trimestru al anului trecut. A fost acolo o ușoară brambureală, tocmai datorită procentelor foarte apropiate de cotă de piață ale celor două companii. De această dată consensul este evident și absolut toată lumea este de acord că Samsung și-a revenit suficient de rapid după episodul Galaxy Note 7. Inclusiv cei de la TrendForce, despre al căror studiu vreau să vorbim puțin și care, anul trecut în ultimul trimestru au creditat Apple-ul cu postura de lider al pieței globale de smartphone.

Cu totul altfel par să stea lucrurile în ceea ce privește primul trimestru al anului. Samsung domină autoritar piața de telefoane smart, dacă ne uităm la numărul de unități vândute, cu 26,1% din piață, în timp ce Apple vine pe locul al doilea, cu o cotă de piață de 16,9%. Huawei își consolidează poziția a treia de pe podium, cu o cotă de piață de 11,4% (și domină autoritar topul producătorilor chinezi). De remarcat că doar Samsung și Huawei au înregistrat creșteri în comparație cu ultimul trimestru al anului trecut.

Va fi interesant de urmărit care va fi dinamica în al doilea trimestru al anului, pentru că este perioada în care intră în scenă mai mulți actori importanți precum Samsung Galaxy S8, LG G6 sau Huawei P10. Pentru mai multe detalii urmăriți link-ul sursă.

via TrendForce

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep