HomeFeaturedFocusSamsung a listat oficial modelul Galaxy J3 Prime

Samsung a listat oficial modelul Galaxy J3 Prime

Terminalul este deja disponibil la vânzare în ofertele operatorilor din America de Nord, acolo unde se găsește atât împachetat în diferite combinații cu abonamente, cât și fără obligații contractuale (însă probabil blocat în rețeaua operatorului). Prețul fără abonament este dat ca fiind de 150 dolari, însă telefonul beneficiază de reduceri în momentul în care vorbim și ajunge chiar și la 69 dolari, ceea ce îl face destul de accesibil și, automat, atractiv. La nivel de disponibilitate mă aștept să ajungă și în Europa în perioada următoare, Samsung a păstrat destul de puține terminale exclusiv pentru Statele Unite, nu cred că este cazul acum.

Să vedem foarte pe scurt cu ce încearcă să atragă acest entry-level. Un display de 5 inchi și rezoluție HD (720p) ascunde în spatele său un chipset proprietar Exynos 7570 cu procesor quad-core de 1,35 GHz, ajutat de o memorie RAM de 1,5 GB. O capacitate internă de stocare de 16 GB, o cameră foto principală de 5 megapixeli și una dedicată selfie-urilor de 2 megapixeli, un Android 7.0 Nougat, conectivitatea LTE și acumulatorul de 2600 mAh completează lista cu specificații tehnice.

O listă care nu impresionează, dar care, privită prin prisma prețului, nu este nici de lepădat. Un entry-level cinstit, care nu pretinde foarte mult.

via T-Mobile

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep