HomeFeaturedFocusGionee M6S Plus prezentat oficial

Gionee M6S Plus prezentat oficial

Nu știu sincer care mai este relația dintre Gionee și Allview (brandul românesc care aduce Gionee și pe la noi, sub nume propriu), nu prea am urmărit subiectul, însă proaspăt anunțatul Gionee M6S Plus pare a fi genul de telefon pe care mi-ar plăcea să îl văd pe piața din România, chiar și sub alt nume. Pentru că pare decis să nu facă deloc concesii la nivel tehnic și aliniază o configurație de-a dreptul interesantă, care nu poate să îi lase insensibili pe pasionații de Androide.

Gionee M6S Plus este construit, la fel ca și predecesorul său, în jurul unui display full HD AMOLED de 6,0 inchi, protejat cu sticlă 2.5D, în spatele căruia ticăie un chipset Qualcomm Snapdragon 653, cu procesor octa-core de până la 1,95 GHz și GPU Adreno 510. Partea fumoasă vine atât la nivel de memorii, acolo unde există și o variantă cu memorie RAM de 6 GB și capacitate internă de stocare de 256 GB (cea standard are aceeași cantitate de RAM, dar memoria internă este de doar 64 GB), dar și în ceea ce privește acumulatorul, care are o capacitate de 6020 mAh cu suport pentru încărcarea rapidă, lucru care ar trebui să asigure o autonomie cu mult peste medie.

La nivel de abilități foto, avem o cameră principală cu un senzor de 12 megapixeli (f/1.9) și una frontală de 8 megapixeli (f/2.0). Abilitățile dual-SIM, conectivitatea LTE, Android-ul 6.0 Marshmallow (peste care se găsește interfața proprietară Amigo 3.5 OS) și senzorul pentru citirea amprentei digitale plasat în butonul home, completează lista cu specificații care merită evidențiate.

Gionee M6S Plus costă aproximativ 500 dolari în varianta cu memorie internă de 64 GB și aproximativ 620 dolari în varianta cu capacitate internă de stocare de 256 GB. Telefonul va fi disponibil în China, în primele zile ale lunii mai.

via MySmartPrice

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep