A ieșit la iveală o primă fotografie generată pe calculator cu OnePlus 5, viitorul flagship al tânărului producător chinez. Am văzut deja că sistemul de numerotare va sări peste modelul OnePlus 4, din motive care țin de tradițiile chineze, am aflat și câteva specificații tehnice pentru OnePlus 5 (și nerăbdarea a fost amplificată de viitoarea combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 835, display QHD de 5,5 inchi, memorie RAM de 6 GB și capacitate internă de stocare de 256 GB, pe care se spune că o va etala acest smartphone), așa că ne mai rămăsese să vedem cum o să arate acest terminal.
Fotografia care tocmai a făcut turul presei de specialitate, rezolvă, măcar parțial, acest mister. Arată o ușoară reîntoarcere înspre design-ul OnePlus One și OnePlus 2, cel care a consacrat practic acest brand. Cel puțin asta spun vocile apropiate de producătorul chinez. Un observator aflat mai în afara subiectului, așa ca mine, vede o confirmare a sistemului dual camera și faptul că senzorul pentru citirea amprentei digitale va fi plasat în față (pentru că presupunem că el va exista). Decizie mult mai inspirată, după părerea mea, decât aceea de a-l plasa pe spatele telefonului.
În plus, deși nu se vede din această singură fotografie, a mai apărut informația conform căreia telefonul va avea o grosime de maxim 7 milimetri. Nu îmi dau seama dacă este mult sau puțin, este un detaliu care pentru mine nu prea contează. Parcă aș aștepta totuși un anunț oficial înainte de a mă entuziasma cu totul, însă OnePlus 5 are șanse să facă o figură frumoasă de vânzări. Asta și dacă strategia chinezilor se schimbă puțin și devine ceva mai cursivă.
via IndiaToday