Telefonul pentru care chiar celebrul Cristiano Ronaldo a făcut un soi de teasing înainte de lansare, a fost prezentat de către producătorul chinez. Și, așa cum anticipam, pe lângă confirmarea majorității informațiilor de natură tehnică pe care le știam deja despre el, avem acum și detalii comerciale, foarte importante pentru a ne arăta dacă ZTE Nubia Z17 mini are șanse de a face o figură frumoasă de vânzări. Da, prețul este de-a dreptul atractiv, însă deocamdată terminalul se va vinde oficial doar în China. Desigur, există întotdeauna canalul reprezentat de magazinele online din China care fac livrări și în România, însă cu riscurile de rigoare. Totuși, cei de la ZTE au ieșit de multe ori cu telefoanele lor înspre Occident, așa că nu exclud o surpriză plăcută și din partea lui Nubia Z17 mini.
Să vedem puțin cu ce își ademenește ZTE Nubia Z17 mini potențialii cumpărători. Telefonul pare destul de dotat pe partea foto, acolo unde un sistem dual camera cu doi senzori de câte 13 megapixeli, unul color și unul monocrom, plasat pe partea din spate, are ca menire realizarea unor fotografii cât mai reușite. Iar o cameră frontală cu senzor de 16 megapixeli are grijă ca și selfie-urile să fie de calitate.
Telefonul nostru este construit în jurul unui display full HD (1080 x 1920 pixeli) de 5,2 inchi (densitate 424 ppi), protejat cu sticlă 2.5D. Există două variante de ZTE Nubia Z17 mini. Una cu chipset Qualcomm Snapdragon 652 și memorie RAM de 4 GB, alta cu chipset Qualcomm Snapdragon 653 și memorie RAM de 6 GB. Ambele au o capacitate internă de stocare de 64 GB și un acumulator de 2950 mAh.
Ajungem la detaliile comerciale, care mie mi se pare de-a dreptul interesante. Versiunea cu 6 GB de memorie RAM și chipset Qualcomm Snapdragon 653 are un preț de vânzare de aproximativ 290 dolari, în timp ce cea mai ieftină costă aproximativ 240 dolari, prețuri valabile în China. O opțiune destul de interesantă, care merită luată în considerare.
via Nubia