M-am entuziasmat când am văzut materialele promoționale pregătite de producătorul taiwanez pentru viitorul lor smartphone, modelul HTC One X10. Mai ales că unele dintre aceste informații au ajuns în atenția opiniei publice prin intermediul unor surse demne de încredere, precum Evan Blass, mai cunoscut sub numele de @evleaks. Iar motivul principal al bucuriei mele a fost reprezentat de faptul că HTC pare să se întoarcă la construcția care i-a consacrat cu seria One, cea metalică, cu liniile deja cunoscute. Din imagini este destul de evident acest lucru, să vedem dacă este o revenire la designul clasic, sau doar o excepție punctuală de la noua strategie. Nu am reușit să mă împac încă cu sticla glossy pe care au adoptat-o toți marii producători, nu doar HTC-ul. Și când și acest bastion reprezentat de HTC a căzut, odată cu apariția U Play și U Ultra, m-am cam dezumflat.
Bine, entuziasmul meu legat de HTC One X10 a fost de scurtă durată, pentru că au apărut și detalii de natură tehnică. Iar ele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru un pasionat. Dincolo de acumulatorul care se pare că va avea o capacitate de 4000 mAh și căruia probabil că nu i se vor putea reproșa prea multe, combinația de chipset MediaTek Helio P10 și memoria RAM de 3 GB îmi taie orice elan. Este evident că HTC One X10 va fi doar un mid-range. Parcă nici nu mai contează restul detaliilor, din care doar capacitatea internă de stocare de 32 GB, senzorul pentru citirea amprentei digitale, camera foto principală de 16 megapixeli, camera frontală de 8 megapixeli și ecranul full HD (1080p) de 5,5 inchi merită evidențiate.
Eu totuși mai sper la un flagship HTC cu construcție metalică. Sunt singurul care nu se împacă cu sticla glossy de pe ultimele flagship-uri de la Samsung, HTC sau LG?
via @evleaks