Asta înseamnă că telefonul este destul de aproape de forma sa finală (din punct de vedere al configurației și al softului) și că s-ar putea să fie anunțat oficial de către TCL în perioada imediat următoare. Pentru cei care nu știu, TCL este compania care are dreptul de utilizare asupra brandului Alcatel pe zona de smartphone și care produce în același timp și telefoanele BlackBerry. Revenind la Alcatel Idol 5, vizita făcută în GFXBench s-a lăsat cu listarea specificațiilor sale tehnice, lucru care ne permite să vedem puțin cam pe unde se va situa acest smartphone când va ieși pe piață și cam care vor fi competitorii săi.
Terminalul va fi construit în jurul unui display full HD (1080 x 1920 pixeli) de 5,2 inchi, în spatele căruia va pulsa un chipset Qualcomm Snapdragon 625 cu procesor octa-core de până la 2,0 Ghz și cu GPU Adreno 506, ajutat de o memorie RAM de 3 GB. O capacitate internă de stocare de 32 GB, o cameră foto principală cu senzor de 12 megapixeli, una frontală de 8 megapixeli și un Android 7.1.1 Nougat formează restul configurației acestui smartphone, care se plasează în mod evident pe zona de mid-range.
Va exista și un Alcatel Idol 5S, care se pare că va fi echipat cu un chipset a MediaTek Helio P20 (MT6757CH) cu procesor octa-core de până la 2,3 GHz și GPU Mali-T880. Alte modificări majore se pare că nu vor fi între cele două telefoane, astfel încât sunt tentat să cred că disponibilitatea geografică va fi cea care va face diferența dintre ele.
via GFXBench