Din nou o tabletă hibrid de tip 2-in-1, produs dintr-o categorie care pare a fi foarte dinamică în ultima vreme, mai ales în cadrul MWC-ului proaspăt încheiat. Cred că aceste hibride vor ține în viață piața globală de tablete și, de ce nu, poate că vor reuși să și stopeze trendul descendent pe care s-a înscris această piață.
De această dată vorbim despre un Chromebook, unul pe care Google pare să îl țintească înspre mediul academic, pentru elevi și studenți, un produs ideal pentru școală. De altfel, cei de la Google s-au și lăudat că dispozitivele lod din familia Chromebook s-au bucurat de un real succes în școlile din Suedia, acolo unde au ajuns în cadrul unui proiect derulat împreună cu autoritățile din acea țară. Numele complet al noului hibrid, HP Chromebook x360 11 G1 Education Edition, ne duce cu gândul la HP ProBook x360 11 G1 Education Edition, pe care probabil că se bazează la nivel de hardeware.
Tocmai de aceea putem spune liniștiți, cred eu, că și noul Chromebook hibrid va avea aceleași procesoare Intel Celeron N3350 sau Intel Pentium N4200, aceeași memorie RAM de 8 GB DDR3, aceeași capacitate internă de stocare de 128 GB și același display de 11,6 inchi cu rezoluție 1366 x 768 pixeli. Sunt doar speculații, cei de la Google nu au oferit încă detalii tehnice, s-au mulțumit doar să posteze ceva legat de rotirea la 360 de grade a ecranului și de stylus-ul opțional.
Oricum, un nou produs pe o categorie care cred că devine tot mai populară și pe care opțiunile sunt destul de variate.
via Google