Samsung pare să își fi făcut foarte bine temele cu lansarea de Galaxy S8 și S8 Plus (până la urmă simt și coreenii că au rămas datori după fiasco-ul Note 7 și că au de recuperat), astfel încât cele două telefoane de top au și fost deja listate la precomandă în România. Ocazie cu care ne putem face o idee cel puțin orientativă despre care vor fi prețurile pentru piața de la noi.
Orange a listat cele două flagship-uri Samsung atât în combinație cu un abonament (Orange Me 42) cât și libere de obligații contractuale. Galaxy S8 costă la Orange 795 euro (aproximativ 3620 lei), iar Galaxy S8 plus are un preț de 895 euro (aproximativ 4080 de lei). În ambele cazuri, se poate opta pentru versiunile de culoare Midnight Black sau Orchid Gray. Livrarea este estimată de Orange pentru 20 aprilie, însă pot apărea mici întârzieri.
Evident, oferta celor de la Orange România este avantajoasă pentru cei care au deja un abonament la acest operator, sau doresc să își facă unul nou. În rest, pentru telefoane libere de rețea, varianta propusă de Orange nu este cea mai fericită.
Tocmai de aceea ne îndreptăm acum atenția înspre eMag, care a listat și el, tot la precomandă, cele două telefoane. Aceleași condiții de livrare (20 aprilie), aceleași variante de culoare (Midnight Black sau Orchid Gray), însă prețuri ceva mai bune. Samsung Galaxy S8 este listat de eMag la 3499 lei, iar Samsung Galaxy S8 Plus costă la eMag 3899 lei. Ba mai mult, eMag oferă și câte un card cadoul la înregistrarea precomenzilor, de 350 și respectiv 390 lei.
Și Vodafone a listat cele două telefoane, în absolut aceleași condiții de precomandă. Galaxy S8 are un preț de 799 euro, iar Galaxy S8 Plus costă 899 euro. Evident, la fel ca și în cazul Orange, mai interesantă este oferta la pachet, cu abonamentul Vodafone Super RED 49.
La ora la care am scris acest material, Telekom România pare să fi pierdut startul, însă s-ar putea ca situația să se remedieze destul de repede. De altfel Samsung promite că telefoanele vor fi găsite la precomandă și la Digi Mobil, Altex, Media Galaxy, Flanco, Germanos și, evident, în Samsung Mobile Store.
În toate cazurile, prețurile sunt valabile pentru variantele cu 64 GB capacitate internă de stocare.
[…] Gray. Livrarea este estimată de Orange pentru 20 aprilie, însă pot apărea mici întârzieri. Continuare articol … Articol scris de Cristian Pop preluat de pe […]