Viitorul flagship al producătorului chinez a ajuns din nou în atenția opiniei publice, de această dată pentru că s-a iscat o discuție pe marginea chipset-ului care îl va echipa și mai ales datorită faptului că Qualcomm a întârziat mai multe telefoane de top prin exclusivitatea pentru Snapdragon 835 pe care a acordat-o celor de la Samsung, cel puțin pentru prima tranșă din chipset-ul de top pe care îl produce. Și cum Mi 6 era unul dintre beneficiarii acestui Snapdragon 835, este și normal să se considere că din acest motiv întârzie să apară.
Tocmai de aceea zvonurile încep să trateze tot mai serios teoria cu trei modele de Xiaomi Mi 6, diferite încă de la nivel de chipset și care vor veni pe piață la ceva distanță unul de altul. Se pare că modelul cel mai slab se va baza pe un chipset MediaTek Helio X30 și va avea un display full HD, o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB. O versiune ceva mai avansată va avea ecran QHD, chipset Qualcomm Snapdragon 821 și o capacitate internă de stocare mai mare. Iar versiunea de top, care probabil va ieși ceva mai târziu pe piață, va veni cu Qualcomm Snapdragon 835, cu memorie RAM de 6 GB și, cel mai probabil, cu o capacitate de stocare de 256 GB.
Deși sună foarte frumos, trebuie să fim vigilenți cu aceste informații, pentru că sursele lor nu au un grad foarte mare de credibilitate. Nu avem detalii despre o posibilă dată de lansare, pe care curajoșii o plasează deocamdată undeva în mai.
via PhoneArena