HomeFeaturedFocusNokia vrea sa achizitioneze Comptel

Nokia vrea sa achizitioneze Comptel

Este vorba despre Nokia compania mamă, cea care a rămas în piața echipamentelor pentru comunicații telecom, acolo unde, dupa achiziția Alcatel-Lucent, se bate cu Ericsson și Huawei, nu despre HMD Global, care folosește acum numele de Nokia pentru producția de telefoane. Asta ca să evităm o confuzie. Nokia vrea să își păstreze poziția de jucător de top pe piața echipamentele dedicate rețelelor de telefonie și comuncații, astfel încât a făcut o ofertă pentru a achiziționa un producător de soluții software dedicate aceleiași piețe. Comptel este tot o companie finalndeză, așa că tranzacția pare a avea șanse mari de concretizare.

Prețul oferit de Nokia pentru achiziția Comptel este de aproximativ 370 milioane de dolari, ceea ce înseamnă cu 30% peste prețul de piață al acțiunilor companiei. Se pare că o parte destul de însemnată a acționarilor Comptel este de acord cu această achiziție, astfel încât sunt șanse mari ca în viitorul apropiat să apară și un comunicat oficial pe această temă, care să confirme achiziția.

Unul dintre focusurile Nokia în această perioadă este dictat de dezvoltarea tot mai puternică a rețelelor 4G, chiar și în țările mai puțin avansate din punct de vedere al comunicațiilor, dar și de testele din marile orașe care se fac pe rețele 5G. Iar soluțiile software oferite de Comptel pot ajuta la consolidarea poziției de jucător important pe această piață aflată în evoluție.

Intenția de achiziție a fost asumată public chiar de Nokia, care a oferit toată suma de achiziție în cash, în încercarea de a prelua în totalitate controlul Comptel.

via Forbes

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep