Astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Mobile World Congress 2017 din Barcelona, Nokia împreună cu HMD (proaspăta companie înființată ca să poată aduce pe piață telefoane Nokia, dincolo de parteneriatul eșuat cu Microsoft) au anunțat că modelele de smartphone-uri Nokia 6,5 și 3 cu Android 7 Nougat vor fi vândute și pe piața internațională.
Am aflat și că Google se bucură tare mult că Nokia face în sfârșit telefoane cu Android – deși tehnic spunem că HMD face telefoane cu Android care se numesc Nokia – și că Google Assistant și cele mai noi versiuni de Android nu vor avea probleme de funcționare pe modelele Nokia 3,5 și 6.
Nokia 6 este un smartphone cu carcasă metalică (care pentru un ochi antrenat seamănă destul de mult cu Nokia Lumia 920), display de 5.5 inci Full HD și Android 7 Nougat curat, despre care HMD și Nokia spun că oferă o experiență premium. Sistemul audio dual, dublat de Dolby Atmos, aduce un sunet bogat și o experiența multimedia deosebită.
Observați că în ceea ce privește specificațiile tehnice, Nokia 6 e departe de flagship-urile momentului, acesta fiind principalul motiv pentru care prețul său este unul foarte atractiv.
Nokia 6 e disponibil în ptary culori – Matte Black, Silver, Tempered Blue și Copper – urmând să ajungă pe piață în trimestru al doilea din 2017, la un preț recomandat de €229.
Alături de Nokia 6, pe piața internațională vor veni și modele Nokia 3 și Nokia 5 cu prețuri de 189, respectiv 139 EUR dar care vin cu același design (considerat premium de către HMD și Nokia) și o experiență similară.
Încă nu îmi dau seama dacă operatorii din România vor încerca să aducă aceste modele și la noi, prin prisma prețului atractiv și al faptului că funcționează cu Android, aș înclina să spun că în curând le vom vedea și la noi.
V-ar plăcea?