HomeChestii VerziHitachi se aliaza cu Honda pentru a produce motoare electrice

Hitachi se aliaza cu Honda pentru a produce motoare electrice

Se pare că între cele două companii a fost semnat un acord, un “Memorandum of Understanding”, prin care se înțeleg să pună bazele unui joint venture care va dezvolta, va produce și va comercializa motoare electrice destinate unei game variate de vehicule electrice. Deocamdată lucrurile sunt la stadiul de discuții între cele două părți, însă, conform comunicării oficiale, contractul dintre ele va fi semnat nu mai departe de luna viitoare.

Nu este prima incursiune în industria autovehiculelor electrice a celor de la Hitachi. Ba chiar am putea spune că au deja o tradiție în acest sens. Hitachi Automotive Systems produc și vând motoare destinate vehiculelor electrice încă din 1999, ceea ce spune destul de multe despre orientarea acestei companii.

Cele două companii japoneze intenționează să atace atât piața chineză, care are specificul său, dar și un potențial uriaș, cât și piața din Statele Unite. În ambele țări amintite vor fi construite unități de producție și vor fi derulate operațiuni de vânzare.

Citiți continuarea pe EVmagazine.ro.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep