Pe lângă Vivo V5 Plus, producătorul chinez a prezentat și un model Lite, unul care să se adreseze utilizatorilor din zona entry-level, chiar spre mid-range, cu un buget limitat pentru achiziția unui smartphone. Cu toate acestea, pentru că face parte din familia V5, terminalul nostru este construit în jurul aceluiași feature principal, camera foto frontală, dedicată iubitorilor de selfie-uri. Nu mai are un sistem dual-camera, dar totuși vine prevăzută cu un senzor de 16 megapixeli, prevăzut cu același flash “selfie softlight”.
Dacă tot am vorbit de zona de fotografie, trebuie amintită camera foto principală, care este echipată cu un senzor de 13 megapixeli.
Terminalul este construit în jurul unei platforme cu procesor octa-core și are un display de 5,5 inchi și rezoluție HD (720p). Este prevăzut cu o memorie RAM de 3 GB, iar capacitatea internă de stocare este de 32 GB. Același sistem de operare Funtouch OS 3.0 pus peste un Android 6.0 Marshmallow, un acumulator de 3000 mAh, abilitățile dual-SIM și conectivitatea LTE completează lista de specificații tehnice. Vivo V5 Lite vine cu aceeași construcție metalică unibody care copiază destul de bine iPhone-ul, dar nu mai are senzorul de amprentă ca frații săi din serie.
Din punct de vedere comercial, producătorul chinez a fost destul de zgârcit cu detaliile. Aceeași disponibilitate în asia este probabilă, fără șanse de expansiune înspre Occident.
via Vivo