HomeFeaturedFocusSamsung, profit peste asteptari in timestrul 4 al lui 2016

Samsung, profit peste asteptari in timestrul 4 al lui 2016

Conform cifrelor care au fost furnizate de mai multe companii de analiză, Samsung va reuși să depășească estimările de profit pentru cel de-al patrulea trimestru al anului trecut, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că a depșit momentul scandalului Note 7 și că efectele financiare cauzate de problemele care au condus la retragerea lui Galaxy Note 7 de pe piață nu au fost atât de drastice pe cât se așteptau unii.

Se pare că profitul realizat de gigantul coreean în ultimul trimestru al anului trecut se va plasa undeva între 6,66 miliarde dolari și 7,23 miliarde dolari (estimări aparținând unor companii diferite), ceea ce ar insemna o creștere de peste 50% a profitului față de trimestrul anterior.

Cifra a fost posibilă în foarte mare măsură datorită rezultatelor diviziei de chip-uri și semiconductori, care s-a mișcat extrem de bine. Este știut că Samsung este unul dintre cei mai mari furnizor de componente, chiar și pentru concurenții săi de tradiție din zona de dispozitive mobile. Probabil că rezultatele oficiale pe care le vor comunica cei de la Samsung se vor încadra în acest interval. Evident, profitul este esențial pentru orice companie, însă va fi interesant de urmărit și cum au evoluat cotele de piață în industria producătoare de smartphone, acolo unde efectele problemelor avute de coreeni cu Note 7 ar trebui să fie mai vizibile.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep