Asta în ciuda așteptărilor mai puțin optimiste (ca să nu spun chiar răutăcioase) ale unei părți a opiniei pubice, după tot fiasco-ul cu modelul Galaxy Note 7 care a sfârșit prin a fi retras de pe piață. Totuși gigantul coreean nu s-a clintit prea tare în urma acestei lovituri serioase. Și asta ne arată puterea pe care o are Samsung, forța financiară a acestei companii. Dovezile în favoarea faptului că impactul scandalului cu acumulatorii de pe Note 7 nu a fost chiar așa de dramatic și a rămas deja în urmă sunt tot mai numeroase și ies la iveală într-un mod constant. Surprinzător de constant, ar spune unii cu înclinații înspre teoria conspirației.
Spre exemplu, potrivit unui raport al agenției coreene The Investor, doar în al patrulea trimestru al anului trecut Samsung a reușit să vândă aproximativ 90 de milioane de smartphone-uri și aproximativ 8 milioane de tablete. Aceste vânzări se pare că au adus doar diviziei IT & Mobile Communications un profit de peste 2 miliarde de dolari în acel trimestru.
Prin comparație, Microsoft a reușit să vândă în aceeași perioadă a anului mai puțin de un milion de telefoane smart din gama Lumia. Nu-i plângem pe cei de la Microsoft, știu ei să își scoată profitul din alte părți, însă comparația ne ajută să vedem popularitatea de care se bucură încă Samsung în piața de smartphone.
Revenind la coreeni, cel de-al patrulea trimestru al lui 2016 va fi unul cu un profit record pentru Samsung. Nu mai puțin de 7,85 miliarde dolari! O cifră frumușică pentru o companie căreia unii s-au grăbit să-i anunțe prăbușirea.
via Samsung