Producătorul chinez a avut un an extrem de bun și a reușit să stabilească un nou record de vânzări cu această cifră de 22 de milioane de unități livrate. Nu îmi dau seama cam pe unde se situează această cifră în topul global al producătorilor de smartphone de pe anul trecut, însă sunt destul de convins că este aproape de top 5, dacă nu cumva îl și prinde. Este clar că cei care domină acest clasament, Samsung, Apple și Huawei, vor vinde încă odată peste 100 milioane de terminale fiecare. Interesant va fi de urmărit ce se va întâmpla pe locurile următoare. Meizu a prins un top 5 într-un trimestru al anului trecut, în unele studii, așa că poate face din nou o asemenea grozăvie.
Meritul producătorului chinez este cu atât mai mare cu cât această cifră a fost realizată doar pe piața din China, singura pe care Meizu vinde în mod oficial. Desigur, prin intermediul marilor magazine online chinezești care livrează și în Occident, telefoanele lor au ajuns și în Europa și peste ocean. Însă sunt convins că procentul acesa este unul destul de mic din totalul vânzărilor. Sub 10%!
Mă întreb care ar fi dinamica vânzărilor în cazul în care un astfel de producător chinez cu potențial, ca Meizu, Xiaomi sau Vivo, ar ieși oficial înspre Europa și chiar Statele Unite? Și nu reușesc să înțeleg de ce nu o fac, pentru că cred că ar vinde în mod evident mai bine.
via PlayfulDroid