Este vorba despre un smartphone cu o configurație foarte apropiată de cea a lui LG X300, telefon listat ieri de LG, despre care am spus că probabil că se va vinde și în alte părți ale globului, posibil sub o denumire diferită. Chiar dacă nu sunt chiar identice, cele două apariții confirmă această teorie. LG Aristo este dedicat unor anumiți operatori din Statele Unite și se vinde cu 144 dolari in condițiile în care se optează pentru lipsa oricărei obligații contractuale. Însă telefonul este făcut pentru a fi împachetat în ofertele operatorilor, acolo unde vine cu prețuri mai atractive.
O să pornim totuși de la acei 144 dolari și vom încerca să analizăm dacă are sau nu șanse de succes. Un display HD (720p) de 5 inchi deschide lista de specificații tehnice, care este rapid continuată de un chipset Qualcomm Snapdragon 425 (procesor quad-core de 1,4 Ghz), o memorie RAM de 1,5 GB, o capacitate internă de stocare de 16 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli, un acumulator de 2410 mAh, abilități dual-SIM, un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe partea din spate a terminalului și conectivitate LTE.
Un entry-level care nu strălucește și care pare ceva mai atractiv în pachetele oferite de operatori decât ca terminal stand alone, acolo unde are o concurență acerbă de înfruntat, cu raporturi preț/specificații mult mai atractive.
via TMO News