CES 2017 s-a terminat dar încă descopăr năzdrăvănii care au fost prezentate acolo. După peria de păr smart azi vă propun pompa smart pentru mamele ce alăptează. Ea se numește Willow și se vrea un dispozitiv ”transformator pentru mame, pentru ca ele să nu se oprească din activitățile cotidiene” … doar pentru că trebuie să alăpteze.
De asta vine ca un dispozitiv wearable, al cărui rol este să extragă laptele de la sân, discret, fără niciun fel de cabluri sau bidoane care să atârne și să incomodeze.
Adică așa ceva:
Până să zâmbiți trebuie să știți că în anumite situații, imposibilitatea de a scoate laptele de la sânul mamei ce alăptează poate să genereze probleme majore, iar pe de altă parte, uneori e chiar indicat să se facă asta. Cine are copii știe despre ce vorbesc.
Dincolo de ideea năstrușnică, prețul acestui wearable e și el de luat în seamă: 430 USD nu e puțin deloc.
Însă pompa inteligentă are propriile pungi în care să stocheze laptele, e ușor de manevrat, poate să fie purtată sub haine și folosită oricând pentru că nu produce zgomot, iar capacitatea bateriei permite cinci utilizări pe o încărcare.
Pompa poate să fie legată de aplicația de pe smartphone prin Bluetooth care va înregistra cantitatea de lapte extrasă pe sesiune plus alte date relevante.
De menționat că fiecare pungă pentru lapte trebuie înlocuită după folosire, costul estimat al uneia noi este de 0,5 USD. Aparatul și accesoriile ar trebui să fie disponibile pe piață începând din primăvara lui 2017.
Ca și la peria smart, sunt sigur că se vor găsi amatori (amatoare) care să găsească ideea faină și să investească în ea.
Mai multe detalii găsiți aici.