Știm deja că LG își va prezenta următorul flagship cu o zi înainte de startul Mobile World Congress 2017 de la Barcelona. Cu alte cuvinte, pe 26 februarie, în cadrul unui eveniment special LG va prezenta noul smartphone Android G6.
Având o abordare complet diferită de cea a altor producători, LG ne lasă să ghicim câteva dintre caracteristicile lui G6. În primul rând că nu o să mai aibă conceptul modular al lui G5, că va veni cu un display cu un aspect ratio de 18:9 (adică smartphone-ul va fi mai lung decât alte aparate similare – posibil să vedem al doilea display folosit deja pe LG V10 și LG V20 pentru notificări) și aparatul nu va lua foc așa cum a pățit ultima încercare Samsung de pe zona de smartphone-uri.
E foarte posibil ca în cadrul aceluiași eveniment să fie prezentate și ceva detalii despre cele două ceasuri inteligente făcute în colaborare cu Google și care vor folosi Android Wear 2.0 – adică Watch Sport și Watch Style.
Deja avem destul de multe informații scăpate pe net și despre LG G6, deci e clar că coreenii nu au de ce să își mai bată capul să păstreze secretele. Știind istoricul LG îmi e clar că o să le fie destul de greu să păstreze secret LG G6 până în momentul lansării, așa că luna ce urmează o să fie foarte interesantă.
via engadget