Este o tranzacție oarecum ciudată, dacă o privim prin prisma faptului că acum doi ani, o mână de oameni a plecat de la Google și a fondat Cronologics pentru a dezvolta un produs similar Android Wear, concurent cu sistemul de operare pentru wearables dezvoltat de Google. Pe lângă acest sistem de operare, au dezvoltat și un hardware propriu, un smartwatch numit CoWatch (care a fost numit cel mai accesibil smartwatch premium în momentul lansării sale).
Se pare că au făcut o treabă bună din moment ce Google a decis să îi înregimenteze înapoi în echipa care încearcă să facă din Android Wear o experiență cât mai bogată și interesantă pentru utilizator.
The Cronologics team is joining Android Wear!
Chiar dacă detaliile comerciale ale tranzacției nu au fost făcute publice, este clar că cineva din Google, care a stat doi ani într-un business propriu, după care s-a întors, a reușit să se îmbogățească destul de rapid. Și poate chiar pe bună dreptate. Sunt convins că dacă se întâmpla așa ceva pe meleaguri mioritice, presa ar fi văzut ceva suspect într-o astfel de tranzacție.
via Cronologics