HomeFeaturedFocusVivo V5, un smartphone dedicat amatorilor de selfie-uri

Vivo V5, un smartphone dedicat amatorilor de selfie-uri

vivo-v5-2

Se pare că producătorul chinez traversează o perioadă propice și surprinde piața cu o pleiadă de telefoane nou lansate. După Vivo X9 și X9 Plus, a prezentat oficial modelul Xplay 6, un vârf de gamă autentic. La același eveniment a introdus și Vivo V5, un telefon interesant, cu accente evidente puse pe partea de fotografie. Și nu orice fotografie, ci autoportrete digitale, selfie-urile care sunt din ce în ce mai populare pe rețelele de socializare și nu numai.

Aceste accente se traduc printr-o cameră foto frontală cu senzor de 20 megapixeli (Sony IMX376, 1/2.78”, f/2.0). O adevărată comoară pentru cei care folosesc excesiv această cameră foto, una dintre cele mai bune oferte de pe piață din acest punct de vedere. O comoară care nu este deloc costisitoare, prețul la care se va pune în vânzare Vivo V5 (undeva la sfârșitul lunii noiembrie) este de aproximativ 260 dolari.

vivo-v5

Ce mai are de oferit acest terminal? Păi lista de specificații tehnice mai include un display IPS LCD de 5,5 inchi cu rezoluție HD (720p) și protejat de o sticlă 2.5D, un chipset cu procesor octa-core, o memorie RAM de 4 GB, o capacitate internă de stocare de 32 GB (plus un slot microSD), o cameră foto principală de 13 megapixeli, un acumulator de 3000 mAh, un chip audio Hi-Fi AK4346 și un senzor pentru citirea amprentei digitale.

O listă destul de generoasă, mai ales dacă ținem cont și de prețul amintit mai sus. Ca de obicei în cazul Vivo, vor lipsi eforturile producătorului de a împinge acest smartphone înspre piețele occidentale.

via Vivo

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep