Pentru că achiziția Nokia de către Microsoft a pus capăt multor produse interesante, iată că unele dintre prototipuri încep să apară pe net. Până acum am văzut Nokia McLaren, un smartphone cu funcții 3D ce ar fi putut aduce chestii faine în zona smartphone. Acum avem un mic material video în care vedem în acțiune ceasul Nokia Moonraker (sau cel puțin un produs care poate fi el).
Ar fi fost primul ceas inteligent făcut de Nokia și după cum știm acum, e și singurul pentru că Microsoft nu l-a vrut competitor alături de Microsoft Band. În 2013 era un produs interesant, avangardist chiar dacă ne gândim că la acel moment piața wearable era abia la început și nici măcar Samsung nu a putut veni cu o chestie mai faină.
Vedem că inginerii de la Nokia erau încă capabili să facă chestii faine, ideea de swype pentru navigare fiind prezentă încă înainte de lansarea Android Wear sau Apple watchOS. Din material video rămânem cu impresia că ceasul ar fi putut să ofere detalii despre apelurile de voce, mesaje și chiar să măsoare pașii, chestii care acum sunt normale pe un smartwatch.
Asta e pe scurt povestea lui Nokia Moonraker și, ca și în cazul lui Lumia 1030, ne face să ne gândim cum ar fi fost dacă venea pe piață, cu o versiune incipientă de sistem de operare compatibil cu Windows Phone.
Poate însă că nu e totul pierdut și că odată cu achiziția Withings Nokia are drumul redeschis pe zona wearable …