HomeFeaturedFocusAplicatii x86 pe ARM64? Se pare ca da, in Windows 10 Redstone...

Aplicatii x86 pe ARM64? Se pare ca da, in Windows 10 Redstone 3

hp-elite-x3-dock

Iată că au început să apară primele informații – să le zicem palpabile – legate de o funcționalitate din Windows 10 Mobile care ar permite folosirea aplicațiilor x86 pe smartphone și astfel să completexe conceptul Continuum for Phones, transformând smartphone-ul într-un înlocuitor adevărat de laptop/tabletă.

În momentul de față aparatele high end cu Windows 10 Mobile (Lumia 950, HP Elite X3, Alcatel Idol 4S) beneficiază de suportul funcției Continuum for Phones, care le permite să funcționeze ca niște mini PC-uri, alături de un display mare (TV, monitor) datorită flexibilității aplicațiilor UWP.

Dar se pare că pentru unii nu este suficient, facilitatea de a avea compatibilitate completă x86 este o funcție foarte cerută. Dacă ar exista un emulator pe ARM64 care să permită folosirea aplicațiilor x86 pe smartphone, așa cum în Windows 10 x64 avem emularea x32 via WOW?

Ieri, WalkingCat (@h0x0d) a dat pe Twitter un mesaj în care anunță că a descoperit referințe în Windows pentru CHPE. Windows hybrid x86-on-ARM64.

chpeinwin10redstone3

Mary Joe Foley zice că tehnologia se numește de fapt Cobalt și că HP vine de … HP, datorită implicării adânci în proiectul Windows 10 Mobile (în acest moment HP Elite X3 e promovat chiar și de Microsoft ca fiind flagship-ul platformei), iar E … poate e de la Emulare.

Cred că e mai puțin important acum ce înseamnă termenul. E important că s-ar putea să avem această tehnologie în Redstone 3 (undeva în toamna lui 2017) și că asta ar face lucrurile și mai interesante pe zona enterprise pentru Windows 10 Mobile și Continuum. Toamna lui 2017 e de asemenea și momentul în care noul chipset Qualcomm Snapdragon 830 ar trebui să iasă pe piață, cele două tehnologii având posibilitatea să ofere experiențe deosebite pe zona Windows 10.

Are asta vreun impact vizavi de Surface Phone? Poate că da, toată tăcerea Microsoft din care mai răzbate câte un ”suntem dedicați paltformei, lucrăm la ceva fain” să aibă sens. În mod cert, dacă au apărut primele informații, vor mai urma și altele și dacă e adevărat proiectul Cobalt și Microsoft vrea să îl aducă pe piață, o să aflăm.

Ca utilizator de Continuum for Phones, ideea de compatibilitate x86 mi se pare interesantă – nu că aș vrea (sau că simt nevoia) să folosesc aplicații x86 pe Lumia 950 XL.

Voi ce credeți?

 

 

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep