Compania a ocupat locul 72 în raportul Best Global Brands realizat de Interbrand pentru 2016. Huawei a urcat 16 poziții față de anul precedent, acesta fiind al doilea an consecutiv în care producătorul de smartphone și dispozitive mobile are un traseu ascendent în topul Interbrand, după ce, cu doi ani în urmă, Huawei a devenit primul brand din China inclus în acest top.
Dincolo de declarațiile oamenilor de PR din companie, conform cărora creșterea constantă a veniturilor, investițiile continue în cercetare și dezvoltare, dar și noile produse inovatoare au determinat urcarea companiei Huawei în clasament, ar fi interesant de remarcat că valoarea brand-ului, estimată la 5,835 milioane de dolari, a crescut cu 18%, comparativ cu anul anterior. În raportul anual Interbrand, creșterea Huawei reprezintă una dintre cele mai rapide creșteri ale unui brand din sectorul tehnologic. Asta cred eu că spune multe.
Este și răspunsul pieței la faptul că, din poziția sa de companie de top, Huawei alocă mai mult de 10% din veniturile sale anuale obținute din vânzări pentru cercetare și eforturile de dezvoltare, având un număr de 16 centre de cercetare în întreaga lume. Asta contează extrem de mult, pentru că odată cu inovația are loc și testarea tehnologiilor existente, o etapă obligatorie pentru orice produs care se respectă.