Despre HTC Bolt, viitorul terminal al celor de la HTC, care încă nu a cunoscut recunoașterea oficială, au tot circulat informații. La nivel de zvonuri și speculații atunci când a venit vorba despre specificațiile sale tehnice, sau, în ceea ce privește aspectul său, la nivel de fotografii oficiale de presă leak-uite către opinia publică. Adunate, toate aceste detalii au conturat o impresie favorabilă noului smartphone cu care HTC încearcă să revină și să să păstreze pe linia de plutire.
Așa că faptul că va fi disponibil la nivel global și nu va rămâne doar o variantă locală de terminal, divulgat de celebrul leakster @evleaks, a fost unul îmbucurător. Aceeași sursă vine acum să confirme informația și să o completeze. Se pare că numele pe care acest terminal îl va avea în Europa va fi HTC 10 evo.
Există suficiente argumente de natură tehnică pentru a-l integra în familia 10 de la HTC, una de top. Aș aminti aici doar prezența chipset-ului Qualcomm Snapdragon 810, a display-ului de 5,5 inchi cu rezoluție full HD sau chiar QHD, precum și a camerei foto principale de 18 megapixeli. La nivel de configurație au mai apărut detalii despre memoria RAM de 3 GB, stocarea internă de 64 GB, sistemul de operare Android 7.0 Nougat sau despre camera foto frontală de 8 megapixeli.
Revenind la denumirea sa pentru Europa, cred că nu este atât de importantă pentru succesul telefonului. Un preț cinstit se poate dovedi mult mai decisiv.
via GSM Arena