Dat fiind că telefonul tocmai a trecut pentru certificări pe la TENAA, lucru care atestă că lansarea sa oficială este destul de aproape (31 octombrie, informație de la bursa zvonurilor), putem răspunde în două moduri la titlul acestui material. Cu o listă de specificații tehnice, chiar dacă nerecunoscute oficial, sau cu o fotografie de laTENAA, pe celebrul fundal albastru deschis. O să o facem în ambele variante. Și pentru că fotografia este deja vizibilă, o să trecem la configurația acestui viitor mid-range pe care, cred eu, doar un preț atractiv îl poate face interesant.
Un display HD (720p) de 5,2 inchi, combinat cu un chipset MediaTek MT6750 cu procesor octa-core de până la 1,5 GHz, ne arată deja cam care sunt limitele acestui smartphone. Însă discuția este redeschisă rapid de capitolul memorii, acolo unde se disting trei versiuni ale lui Meizu M5 (s-ar putea să apară un pro sau un S sau ceva în denumire pentru a le putea diferenția). Una cu 2 GB de RAM și stocare de 16 GB, una cu 3 GB de RAM și stocare de 32 GB și una cu stocare internă de 64 GB și memorie RAM de… 6 GB !?!?!? Păi asta, în cazul în care este reală, sună destul de bine. Mai ales că la stocare se mai poate lucra via microSD cu încă 128 GB.
Un cuplu de camere foto de 13 megapixeli pentru cea principală și 5 megapixeli pentru frontală, un acumulator de 3000 mAh și un buton home care pare a ascunde și un senzor pentru citirea amprentei digitale, completează lista cu specificații.
Un smartphone care te pune puțin pe gânduri, care se poate dovedi interesant. Însă pentru a ne putea pronunța, avem nevoie de un preț oficial, pe care îl așteptăm în momentul anunțului oficial.
via GSM Arena