HomeFeaturedFocus5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa instalezi un...

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa instalezi un build Windows 10 Mobile Insider Preview

insdier

Sau mai bine spus, de ce am ieșit eu din programul Insider Preview pentru smartphone. Citește cu atenție articolul de mai jos înainte de a te arunca cu capul înainte în euforia Insider Preview, s-ar putea să te scutească de mulți nervi.

DA, am ieșit din programul Microsoft Insider Preview și cu PC-urile (Un Fujitsu, un Lenovo și un MacBook Air) și cu smartphone-ul Lumia 950 XL pentru că nu mai am timpul și nervii necesari să mai fiu betatester pentru Microsoft.

Imediat am 17 ani de când testez și scriu despre IT pe subiecte variate, hardware și software. Niciodată nu m-am dat în lături să testez produse alpha, beta, semi finale, finale – din nou, hardware sau software. De fiecare dată am oferit cu mare plăcere feedback producătorilor și mă bucură să știu că mulți au ținut cont de ceea ce le-am spus eu.

De le smartphone-uri, plăci video, tablete, camere video – toate sample (și multe încă nelansate și chiar cu coduri de protecție pe ele) și până la versiuni alpha de Windows (Longhorn, Vista, 8, 10), build-uri intermediare ale unor distribuții Linux, ROM-uri de Android și Windows Mobile mai mult sau mai puțin ”copte”, la concepte de soluții de securitate, aplicații de mobil – am testat de toate. Mi-am dedicat timp și nervi ca să ajut la crearea unor produse mai bune.

De doi ani de când sunt Microsoft MVP și mai nou Windows Insider MVP, am testat constant build-urile din Fast Ring date de Microsoft pentru PC și Mobile. Doar că în vara asta, după ce am plecat în concediu cu al meu Lumia 950 XL cu Windows 10 Mobile Insider Preview pe el și aproape că nu l-am putut folosi, am renunțat să mai fac asta.

Testarea de build-uri Insider Preview și participarea în acest program nu se face pe aparate pe care le folosim zilnic. Microsoft ar vrea să facem asta, îi convine de minune, dar are grijă să ne anunțe că nu recomandă acest lucru – și bine face. Cei de la Microsoft știu ei bine ce spun, iar dacă tu, care vrei să intri în Insider (sau ești deja) nu ești pregătit pentru așa ceva, ar fi bine să stai deoparte.

Nu de alta, dar experiența pe care o vei avea, potențată de accesul la tehnologii și funcții noi, nu este cea pe care ți-ai dori-o. Și la final ajungi să înjuri o platformă alpha, nefinisată, asociind greșit experiența de folosire a ei cu cea reală, oficială.

Și îți dau 5 motive care să te convingă de acest lucru și să te facă să înțelegi că dacă vrei cea mai bună experiență posibilă pe platforma Windows, atunci stai departe de Windows Insider, sau cel puțin de Fast Ring.

1. Blocări, resetari aleatorii

Am testat cu plăcere aproape doi ani toate build-urile de Windows 10 Mobile din Insider Preview Fast Ring. Așteptam cu nerăbdare anunțurile lui Gabe Aul și mai nou Dona Sarkar despre apariția unui nou build și stăteam până târziu în noapte să le instalez, să văd cum merg, să văd ce chestii noi mai aduc și ce probleme mai repară.

Dar toate astea veneau cu neajunsul că Lumia 950 XL mergea extrem de prost. Se reseta când avea chef, se bloca mai mereu și aproape niciodată nu mă puteam baza complet pe smartphone. Am stat așa multe luni, până în august când, în concediu fiind, am văzut că nu mai pot să mă bazez pe smartphone.

Atunci mi-am dat seama de un lucru: de ce să aștept un build nou de Insider Preview care să repare nu știu ce problemă când ea (teoretic) nu există pe un build oficial?

2. Autonomia redusă

A doua mare problemă pe care vreau să o semnalez vizavi de build-urile Insider Preview e legată de autonomia smartphone-ului. Cu orice build Insider Preview al meu Lumia 950 XL avea au autonomie de maxim 10 ore – adică de la 08:00 dimineața la 18:00 seara. Uneori și mai puțin, mult mai puțin.

Da, am un fel de Fast Charging, dar nu e suficient și nici nu car după mine mereu un al doilea USB Type-C.

Când aproape am renunțat la ideea că un Windows 10 Mobile ar putea să fie un aparat care să mă ducă liniștit o zi mi-am dat seama că ieșirea din programul Insider Preview și folosirea unui build oficial de Windows 10 Mobile ar putea să rezolve problema. Și știți ceva?

Chiar a rezolvat-o. De când am revenit pe build-uri oficiale, Lumia 950 XL mă duce liniștit o zi, seara la 20:00 mai am încă 20-30% din baterie, lucru ce pe build-urile Insider Preview era imposibil.

3. Lucrurile nu merg cum ești tu obișnuit

Build-urile Insider Preview sunt variante de test pentru Windows 10 PC și Mobile. Ele au funcții noi, experimentale, implementate puțin sau aproape deloc – Microsoft spune asta de la început. Inițial ești atras de idee dar când îți dai seama că ele nu merg cum ar trebui ești deja în situația în care ai instalat un build nou, dar nu prea mai ai ce face cu el.

Asta în situația ideală în care funcțiile noi doar sunt acolo, nu și când mai și strică ceva. Te trezești că alarmele nu mai merg, clientul de email nu funcționează, anumite aplicații nu mai pleacă, intrările din calendar nu mai sunt afișate corect, notificările nu mai vin și colac peste pupăză, tastatura nu mai apare când îți dorești sau apelul nu mai poate fi închis.

Astfel de chestii apar des în build-urile de Insider Preview și îți creează frustrări dacă ai Windows 10 Mobile (sau PC) pe aparatul principal.

4. Consum excesiv de resurse

Pe lângă consumul de baterie mai intervine și consumul excesiv de memorie și CPU de pe aparatele ce au Insider Preview. De foarte multe ori al meu Lumia 950 XL se încingea maxim și bateria se ducea instant, fără niciun fel de cauză aparentă. O analiză mai atentă îmi arăta că undeva a rămas agățat vreun proces care păpa în neștire resurse de memorie, CPU și baterie, făcând telefonul să se încălzească, devenind inutilizabil – singura soluție era resetare.

Doar că am obosit ca în fiecare dimineață să încep ziua cu un reset. Nu mai e de mine.

5. Promisiuni

Programul Insider Preview e făcut de Microsoft ca să ofere entuziaștilor oportunitatea de a testa în prealabil funcțiile noi și de a da feedback în legătură cu ele. Microsoft preia date importante (da, monitorizează utilizarea) și pe baza lor trage concluzii care uneori nu sunt cele pe care ni le-am dori.

Un exemplu în acest sens e faptul că deși inițial Windows 10 Mobile trebuia să funcționeze și pe aparate cu doar 512 MB RAM, acest lucru nu s-a întâmplat. Iar după ce unii (inclusiv eu) au pus build-urile de Insider Preview pe Lumia 920 sau Lumia 1020, s-au văzut în situația în care nu au mai putut continua pentru că Microsoft nu a dat nici oficial build-uri de Windows 10 Mobile pentru ele și nici cele Insider Preview nu au mers mai departe.

Vreau să subliniez cu asta că programul Insider Preview e doar o promisiune a ceea ce poate fi mai încolo, nu e o certitudine. Eu unul vreau să lucrez cu certitudini și să nu mai stau după promisiuni. Îmi cam ajunge.

 

În concluzie, dacă vă trece prin cap să intrați în programul Insider Preview cu aparatele pe care le folosiți zilnic și vă bazați pe ele, în ideea că veți avea acces la funcții cool date mai repede de Microsoft, vă sugerez să vă mai gândiți.

S-ar putea ca neajunsurile pe care le veți primi să fie mult mai multe și mult mai enervante decât plăcerea, mulțumirea de a avea acces la ceva super nou. Eu am ieșit din Insider Preview cu aparatele pe care le folosesc zilnic, am rămas însă cu cele de test – Lumia 1520 și Lumia 640. Pentru că nu pot renunța chiar de tot.

Insider Preview e un program de testare, cu tot ceea ce implică el și trebuie tratat ca atare.

Gândiți-vă la asta!

P.S.: și după ce câteva luni bune m-am chinuit cu Lumia 950 XL, acum am (din nou) un smartphone funcțional, cu automie ok și pe care pot să mă bazez în task-urile zilnice. Adică așa cum e nornal să fie!

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep