Stați liniștiți, nu a fost singurul! Producătorul coreean aflat într-un amplu proces de spălare a imaginii deteriorate de defecțiunile acumulatorilor de pe Galaxy Note 7, a făcut public faptul că nu toate aceste incidente au avut loc din cauze care țin de Samsung. S-a demonstrat că în 12 dintre situațiile în care telefonul s-a autoaprins, acest lucru nu s-a datorat produsului în sine, ci condițiilor în care acesta a fost folosit. De asemenea, în 26 de situații, utilizatori din mai multe țări s-au gândit că pot profita de situație și se pot alege cu încă un Note 7, astfel încât și-au înscenat aprinderea și topirea telefonului și au reclamat defecțiunea la Samsung.
Lista este condusă de utilizatorii din Statele Unite, cu nouă astfel de intenții de fraudă. Coreea de Sud, țara natală a Samsung, ocupă a doua poziție a podiumului, cu trei cazuri. Franța completează top 3-ul cu două tentative. Pe listă se mai află Marea Britanie, Canada, Singapore, Filipine, Turcia, Vietnam, Croația, România, Irak, Liban, Emiratele Arabe Unite și Cehia, fiecare cu câte un caz. De la fotografii luate de pe net cu alte terminale topite, până la povești de genul “mi-a luat foc telefonul în timp ce conduceam și l-am aruncat pe geam”, acești oameni au încercat diverse abordări cu scopul de a păcăli sistemul de înlocuire pus la punct de Samsung și a se alege cu o unitate nouă.
Eu mă mir că au fost doar atât de puțini cei care au încercat să profite de situația existentă. Sunt convins că au fost și unii care au avut succes cu aceste tentative. Însă Samsung pare să aibă puterea să îți revină din această lovitură și, de săptămâna viitoare, vânzările de Galaxy Note 7 vor fi reluate.
via ZDnet